Medicul Mircea Beuran, internat de urgență după INFECTAREA cu noul coronavirus
Chirurgul Mircea Beuran a fost internat la Terapie intensivă, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, după ce a fost confirmat cu noul coronavirus, relatează Realitatea PLUS.
Starea sa de sănătate este destul de gravă, se află sub monitorizare strictă, primește oxigen.
Medicul a acuzat inițial dureri de cap și o stare generala de rau.
Mircea Beuran a participat de curând la o lansare de carte, potrivit Realitatea PLUS.
Reamintim că Mircea Beuran a fost audiat la începutul acestui an, in ianuarie, în cazul femeii arse de la Spitalul Floreasca. O femeie de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie 2019 la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, focul fiind provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. În 29 decembrie, femeia a murit. În urma incidentului, Mircea Beruan a fost demis de la conducerea Secţiei de chirurgie lll de la Spitalul Floreasca, dar şi de la conducerea comisiei de specialitate de la Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, Mircea Beuran a fost trimis in judecata in acest an, pe 1 iulie, pentru luare de mită. Cunoscutul chirurg a fost interceptat de procurori atunci când a recunoscut că, în 2018, a primit mită 10.000 de euro de la o doctorandă, ca să o ajute să obțină un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.
,,În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, potrivit Tribunalului București.