MENIU

Medicul Emilian Imbri, mesaj dur pentru colegii care refuză imunizarea anti-Covid: Îi rog să se vaccineze pentru a demonstra că au ajuns la un nivel intelectual

Emilian Imbri

Emilian Imbri a avertizat, miercuri, că tulpina Delta este nu doar mai contagioasă, ci și mai violentă. Medicul a precizat că la ”Victor Babeș”, în prezent, la Terapie Intensivă sunt mulți tineri care nu s-au vaccinat. Fostul manager al spitalului a făcut și un apel la colegii medici care refuză să se imunizeze împotriva noului coronavirus. 

”Încep să apară cazuri noi, multe, la persoane tinere și nevaccinate. În spitalul ”Victor Babeș” în momentul de față, în secția de Terapie Intensivă care e doar Covid, sunt persoane tinere și sunt nevaccinate. De ce nu se vaccinează oamenii... Eu spun sincer că acum mai mult decât să mă uit un pic în jur și să mă întreb și eu atunci când ai, față de alte țări din jurul nostru, toată gama de vaccinuri, deci poți să alegi, să îl ceri pe cel pe care ți-l dorești… România a ajuns să vândă și să facă și acte de caritate și să doneze vaccinuri în zone mai puțin fericite din acest punct de vedere. 
Nu știm ce se întâmplă? Știm! E practic ce au reușit să facă cei care au indus spaimă, neîncredere și au pus corpul medical într-o poziție inferioară, de persoane care - și o spun cu toate sinceritatea și nu acuz pe nimeni -  dar cei care au transformat prin ce vorbesc pe la diverse posturi TV corpul medical în gardieni, în persoane care fugăresc oamenii, îi internează și îi și vaccinează cu forța, doctori care, vă rog să mă credeți, că nu știu cum de au ajuns să creadă și să spună că ei știu că peste câțiva ani vaccinul va face rău. De ce nu spun că ei nu știu cât de repede în prezent virusul face și mai rău? E un lucru pe care trebuie să-l gestionăm în momentul de față, să strângem oameni care pot și să fie crezuți și care să spună clar că variantă mai bună decât vaccinarea nu există”, a spus Emilian Imbri miercuri seară, la un post TV. 

În ceea ce privește obligativitatea vaccinării, medicul a spus că nu crede că acest lucru va funcționa pentru că oamenii nu au înțeles, de fapt, care sunt beneficiile vaccinării: protejarea propriei vieți, a celor din jur și reducerea riscului ca virusul să sufere alte mutații. 

”M-am gândit la ce se întâmplă la țările din jurul nostru. Sunt niște lideri și de partide, și de guverne care își asumă un risc, acela de a nu mai fi lideri și comandă, cer, spun că vor introduce obligatoriu vaccinarea. Cred că în România nu o să meargă treaba asta pentru că oamenii nu au realizat un lucru pe care noi poate noi nu l-am explicat cum trebuie, anume că sunt trei motive principale pentru care ar trebui să te vaccinezi: te aperi pe tine, al doilea, dacă cumva îți pasă, este pentru cei din jurul tău, familie, cei dragi, și al treilea motiv - să nu dai posibilitatea virusului să găsească teren de antrenament. Asta înseamnă o persoană nevaccinată pe care virusul o poate aborda și se poate modifica să devină mai violent, mai agresiv. Despre al doilea motiv mi-e și frică să vorbesc pentru că, mi-e rușine să recunosc, că poate nu foarte mulți se gândesc la cei din jurul lor”, a mai spus Imbri.

Întrebat ce mesaj are pentru medicii care încă nu s-au vaccinat anti-COVID, fostul manager al spitalului ”Victor Babeș” a răspuns: 
”Le spun că sunt obligați prin meseria pe care o au să se vaccineze. Dacă nu se vaccinează, nu înțeleg… nu înțeleg dacă îi înțeleg sau ce caută în meseria asta. Îi rog să se vaccineze nu pentru a demonstra că sunt doctori, ci pentru a demonstra că au ajuns la un nivel intelectual și au niște sinapse!”