MENIU

Medicul Cătălin Denciu, declarat „Eroul anului 2020” în Belgia - A sărit în foc pentru pacienții COVID-19 la incendiul din Piatra Neamț

Medicul Cătălin Denciu, declarat „Eroul anului 2020” în Belgia, pentru devotamentul în incendiul din Piatra Neamț
Medicul Cătălin Denciu, declarat „Eroul anului 2020” în Belgia, pentru devotamentul în incendiul din Piatra Neamț

Medicul Cătălin Denciu, care a sărit în foc să își salveze pacienții la incendiul de la Spitalul județean din Piatra Neamț, a fost declarat „Eroul Anului 2020” în Belgia. Anunțul a fost făcut la București de directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge. Cu acest prilej, oficialul OMS a lăudat România pentru organizarea în timpul pandemiei de coronavirus, atât măsurile luate, cât și avansul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

 

„România este un exemplu pozitiv în regiune, luând măsuri cuprinzătoare şi oportune la timp, astfel încât să se poată gestiona această stare de urgenţă fără precedent. În ciuda faptului că această pandemie ridică în continuare probleme, România a reuşit foarte bine să îşi arate capacitatea instituţională, solidaritatea comunităţii şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020. România avansează bine cu vaccinarea, sunt rezultate promițătoare. 71% dintre lucrătorii din sistemul medical au fost vaccinați cu prima doză, 60% au primit și a doua doză", a declarat marți, Hans Kluge, amintind de sacrificiul medicului Cătălin Denciu de la Spitalul din Piatra Neamţ.

Cătălin Denciu a suferit grave arsuri în urma tragediei din 14 noiembrie 2020, când au murit 15 dintre cei 16 pacienți din saloanele de la Terapie Intensivă, primii 10 chiar din primele momente ale incendiului devastator. Ulterior, cinci dintre cei șase pacienți bolnavi de COVID-19 au murit, pe rând, în spitalu lmodular de la Lețcani, în următoarele zile. Un singur pacient a supraviețuit incendiului, alături de medicul Cătălin Denciu, care era de gardă atunci și care a fost transportat în 15 noiembrie în Belgia, la Spitalul militar Regina Astrid, pentru tratamentul marilor arși. Medicul român a suferit multe operații la spitalul din Bruxelles, iar în prezent se află în recuperare la o altă unitate medicală din capitala Belgiei.

Kluge a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, la evenimentul cu tema "Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică", organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.