MENIU

Medicii Spitalului de Arşi au transformat unitatea în PROPRIA LOR CLINICĂ de chirurgie - anchetatori

Medicii Spitalului de Arşi au transformat unitatea în PROPRIA LOR CLINICĂ de chirurgie - anchetatori

Medicii de la Spitalul de Arşi "au deturnat complet scopul şi funcţionalitatea" unităţii - singura de acest fel din România, în care au fost investite sume importante pentru modernizare şi dotare -, transformând-o practic în propria lor clinică de chirurgie plastică, arată procurorii.

"Pericolul social al faptelor comise de inculpaţi este cu atât mai ridicat cu cât se are în vedere faptul că disciplina medicală chirurgie estetică practicată în sistemul privat este aducătoare de beneficii materiale semnificative, atât pentru medici, cât şi pentru unităţile sanitare, în condiţii nerestrictive financiar pentru pacienţii doritori de astfel de intervenţii", se arată în referatul cu propunerea arestării preventive în cazul medicilor anchetaţi în dosarul operaţiilor estetice, obţinut de MEDIAFAX.

Procurorii notează, în documentul citat, că "inculpaţii şi suspecţii au deturnat complet scopul şi funcţionalitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, singurul de această specializare din România, unitate în care au fost investite sume importante pentru modernizare şi dotare, transformându-l practic în propria lor clinică de chirurgie plastică din care unii dintre medici efectuau numai operaţii estetice".

"De reţinut este faptul că spitalul este structurat pe mai multe secţii, având un personal medical suficient ca să asigure continuitatea serviciilor medicale, chiar şi în condiţiile în care o parte din medici sunt indisponibili. Această afirmaţie este susţinută şi de situaţia din spital, conform căreia o parte din medici nu efectuau decât operaţii estetice voluptuarii, în interes propriu, necontribuind la realizarea obiectului legal de activitate al spitalului", mai notează anchetatorii, în referat.

Anchetatorii susţin şi că pericolul social al celor cercetaţi în acest dosar rezultă şi din "discrepanţele evidente dintre veniturile legale ale inculpaţilor şi sumele mari de bani găsite cu ocazia percheziţiilor domiciliare sau aflate în conturile bancare ale acestora".

De exemplu, la Cristina Elena Isac, arestată în acest dosar, au fost găsite sumele de 106.820 de euro, 10.100 de dolari, 180 de lire sterline şi 287.070 de lei, iar în conturile bancare ale acesteia, în jur de 700.000 de euro, reiese din acelaşi document.

Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi vineri, în dosarul operaţiilor estetice.

Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, duminică, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.

În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.

Procurorii susţin că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecții, medici angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunțuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienți care au efectuat operații similare.

Suspecții, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, au mai spus anchetatorii.

"În discuţiile purtate, suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital, astfel cum le indicau suspecții, se întocmea documentația medicală în care erau menționate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale", a mai arătat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

"În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru «serviciile» oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenția chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)", au mai spus anchetatorii.

În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Anchetatorii au făcut, vineri, percheziţii la spital şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani.

Mai multe articole despre:
spital fraudă medici mită anchetă spital de arşi