Medicii Spitalului CF Timişoara avertizează asupra pericolului privind provocarea Superman, populară pe TikTok: risc de paralizie
Medicii de la Spitalul Clinic CF Timişoara atrag atenţia, într-o postare pe pagina de Facebook, asupra pericolului privind provocarea Superman, populară în rândul tinerilor, mai ales pe TikTok. Specialiştii spun că în cazul unei căderi pe spate se poate ajunge chiar şi la paralizie.
„Provocarea Superman a devenit un fenomen care a captat atenţia tinerilor. Promovată prin intermediul unei platforme de social media, această implică simularea „zborului” lui Superman, în care un adolescent se aruncă pe braţele întinse ale unor colegi. Nu de puţine ori, participanţii se aleg cu fracturi.
Copiii pot încerca instinctiv să atenueze căderea folosindu-şi mâinile, ceea ce duce la fracturi ale oaselor lungi, cum ar fi radiusul, ulnă (antebraţ) sau tibia. Aceste fracturi pot necesită imobilizare pe termen lung sau chiar o intervenţie chirurgicală”, au precizat medicii de la Spitalul Clinic CF Timişoara.
Căderea în timpul acestei provocări poate duce chiar şi la paralizie.
„Impactul lateral sau căderile pe umăr pot provoca fracturi ale claviculei. Acestea pot afecta mobilitatea braţului şi necesită timp îndelungat pentru recuperare. În cazul unei căderi pe spate sau pe gât, se pot produce compresii sau fracturi ale coloanei vertebrale. În cazurile severe, pot apărea leziuni ale măduvei spinării, cu risc de paralizie. Fracturi craniene. În cazul unor căderi în cap pot apărea hematoame intracraniene, contuzii cerebrale sau sângerări interne, care necesită o intervenţie medicală de urgenţă.
Fracturi dentare sau ale maxilarului. În cazul acestora pot apărea, pe lângă durere, şi dificultăţi de alimentaţie şi vorbire. Mai mult, în cazul fracturilor deschise, exist risc de infecţie la nivelul osului, osteomielită. Fracturile netratate corespunzător pot afecta creşterea şi dezvoltarea oaselor la copii”, mai precizează medicii.
De asemenea, reprezentanţii spitalului mai trasmit că în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timişoara funcţionează cu Cabinet de Ortopedie, Programul acestuia este zilnic, de luni până vineri, între orele 8 şi 15.