Medicii, în grevă generală pe 31 octombrie. Sanitas a strâns peste 35.000 de semnături
Federația Sanitas a strâns peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei generale, care ar urma să aibă loc pe 31 octombrie, în cazul în care revendicările sindicaliștilor nu sunt soluționate, a declarat, marți, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi.
"Suntem în calendarul de proteste. Astăzi protestăm în fața Ministerului Sănătății. Sunt aceleași revendicări. Din păcate, Guvernul nu a reușit să ne dea niciun răspuns pozitiv, în schimb am observat o mare dorință de a protesta în rândul membrilor de sindicat. La acest moment sunt peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei naționale, pe 31 octombrie, dacă până atunci nu se întâmplă nimic pozitiv", a spus Marius Sepi, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în data de 12 octombrie are loc o grevă japoneză, pe data de 19 o grevă de avertisment cu întreruperea activității timp două ore și în data de 31 octombrie are loc greva generală.
De asemenea, Marius Sepi a spus că sindicatul a luat legătura cu toți parlamentarii din comisiile de specialitate și că au fost făcute amendamente astfel încât să fie amendate ordonanțele 20/2016 și 43/2016.
Aproximativ 200 de sindicaliști, membri ai Federației Sanitas, pichetează marți, între orele 11:00 și 13:00, sediul Ministerului Sănătății.
Aceasta este a treia acțiune de pichetare din cadrul ciclului denumit generic "O marți a Sanitas", care presupune organizarea în fiecare zi de marți a unei astfel de acțiuni.