MENIU

Medicii de familie, neglijați de Guvern: în 400 de localități din mediul rural NU există doctori de familie

Guvernul neglijează medicii de familie și de ambulator, din cauza diminuării bugetului alocat de CNAS. Este declarația făcută de Nicu Ștefănuță, un europarlamentar independent care a vorbit despre situația actuală din sistemul medical din România. 

În declarația sa, el a notat faptul că medicii din România, indiferent de specializare, nu sunt nici respectați, nici plătiți. Astfel că s-a ajuns la situația ca, în prezent, peste 400 de medici să fie plecați în țări din Europa și să profeseze acolo, unde munca lor este respectată. 

De altfel, conform europarlamentarului, în peste 400 de localități din mediul rural nu există niciun medic și asta doar din cauza subfinanțării și a condițiilor pe care le impune statul. 

"Medicii din România, indiferent de specializare, nu sunt nici respectaţi, nici plătiţi. Peste 4000 medici de familie au plecat în alte ţări din Europa, fiind nevoiţi să profeseze acolo unde activitatea lor este respectată. În peste 400 de localităţi din mediul rural, nu există niciun medic şi asta, doar din cauza finanţării insuficiente şi a condiţiilor pe care le impune statul. Guvernul trebuie să respecte sistemul medical, altfel riscăm să ne plece toţi medicii din ţară. Aşa că, cer Guvernului să revizuiască urgent bugetul, inclusiv folosirea banilor europeni, altfel riscăm o catastrofă în plin sezon de viroze şi alte probleme medicale", spune Nicu Ștefănuță.