MENIU

Medicii de familie intră în grevă. Timp de o oră, niciun pacient NU va fi consulat și nici nu vor fi eliberate rețete

Medic - imagine de arhivă

Medicii de familie și cei din policlinicile din întreaga țară vor intra, luni, în grevă, timp de o oră, într-o mișcare de protest împotriva diminuării bugetului pentru sănătate. Astfel, începând cu ora 12, pacienții nu vor fi primiți la consultații și nici nu le vor fi eliberate rețete. Nemulţumirea angajaţilor din sistemul medical vine după ce noul contract pe care îl vor încheia de la 1 februarie le va micşora venitul cu aproape 30%.

 

Situația tensionată amenință să aducă consecințe grave în furnizarea serviciilor medicale, iar mulți medici consideră că această măsură drastică este singura opțiune pentru a-și face auzite nemulțumirile. Protestul vine pe fondul unei relații tot mai tensionate între cadrele medicale și autoritățile responsabile de gestionarea sistemului de sănătate din România.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat că sprijină demersul Sanitas și susține că revendicările sindicaliștilor sunt corecte și în interesul comunității medicale.

"Noi susținem demersul Sanitas. Avem o relație foarte bună cu sindicatele în general. Nu ne implicăm în activitatea sindicală, dar dorințele lor, revendicările lor sunt foarte corecte și sunt în favoarea comunității medicale", a declarat Coriu la un post TV.

Printre principalele nemulțumiri ale personalului medical se numără proiectul de contract care, potrivit sindicaliștilor, ar duce la o diminuare substanțială a veniturilor.

În context, mulți dintre medici amenință că vor renunța la contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), ceea ce ar putea conduce la o situație dificilă pentru pacienți, care ar putea fi nevoiți să suporte costuri mai mari pentru consultații și tratamente.

Totodată, medicii caută să atragă atenția asupra necesității de investiții în resursele umane din sistemul de sănătate, subliniind importanța acordării de atenție nu doar aspectelor salariale ale contractelor, ci și condițiilor de lucru și a infrastructurii necesare bunei desfășurări a actului medical.

Mai multe articole despre:
medici de familie greva consult pacienti