Medicii de familie, APEL către români și guvernanți: Suntem în prag de burnout, epuizați, ca cei din ATI, UPU și secțiile COVID. Nu mai acuzați doctorii!
Medicii de familie transmit un mesaj autorităților și pacienților în aceste momente dramatice în care, zilnic, se infectează zeci de mii de români și mor sute. Aceștia spun că sunt „în prag de burnout, suntem epuizați, la fel ca și colegii din ATI, UPU și secțiile COVID”.
„Noi, medicii de familie am fost încă de la începutul pandemiei ostașii puși în linia întâi,fără arme și fără uniforme de luptă, fără vreun sprijin cât de mic din partea autorităților. Ne-am asumat cu onoare acest statut și am făcut mult mai mult decât ne obliga profesia. Ne-am asumat rolurile de educator de sănătate, de promotor al vaccinului și al imunizării, de sfătuitor și de consilier pentru vaccinare pe lângă monitorizarea izolaților la domiciliu și participarea deja cunoscută la activitatea
centrelor de vaccinare sau vaccinarea anti-Covid în cabinetele noastre”, a transmis Dina Mergeani, președinte al Societății Naționale de Medicina Familie, potrivit comunicatului de presă publicat la deschiderea lucrărilor Conferinței Naționale de Medicina Familiei din perioada 4-7 noiembrie 2021.
„Astăzi, 2000 de colegi lucrează în centre de permanență, 4000 vaccinează anti Covid în cabinetele proprii și încă pe atâția, cel puțin, lucrează sau au lucrat în centre de vaccinare. La nici 10.000 de medici de familie care am mai rămas în țară, în medie fiecare are încă cel puțin o activitate zilnică în plus față de programul obișnuit de cabinet semnificativ prelungit, deja. (...)
Medicii de familie sunt epuizați de-a dreptul, la fel ca și colegii din ATI, UPU și secțiile Covid. Suntem în prag de burnout, majoritatea. Drept sprijin, în schimb, suntem asaltați de sarcini tot mai multe, multe dintre ele inutile, birocratice și neprofesionale”, se mai arată în mesajul SNMF.
„Suntem asaltați de o campanie continuă de denigrare, cu scopul de a deturna atenția de la adevăratele cauze ale insucceselor autorităților. Ni se pun în cârcă toate nereușitele sistemului pentru că unii știu că în atari condiții nu ne vom părăsi pacienții doar pentru a arăta că fără noi se prăbușește sistemul și pentru că sunt îngrijorați de cât de mare este încrederea pe care ne-o arată populația”, acuză medicii de familie.
Dacă mesajul președintelui SNMF către medicii de familie este un apel la unitate, pentru autorități mesajul e unul dur: ”Stimate autorități! Nu mai acuzați doctorii! Niciodată! De a lungul timpului, noi am supraviețuit, iar voi, guvernanții, ați fost rând pe rând dați uitării. Chiar așa, cine își mai aduce aminte prin ce va fi făcut bun pentru sistem de un ministru, președinte de Casa sau alt politician de acum X ani? Nimeni.”, se mai arată în comunicatul de presă.