MENIU

Medic: „Sunt pentru vaccinare, dar nu în orice condiții. M-am săturat!”

Un medic din județul Olt este revoltat de modalitatea prin care trebuie să raporteze toate vaccinurile pe care le face. 

Simona Marinela Croitoru, medic de 20 de ani în comuna Făgețelu, o localitate din nordul județului Olt consideră că își pierde timpul lunar completând o mulțime de date în programele electronice, cu atât mai mult cu cât pe lista sa sunt sute de pacienți, peste 90% vârstnici.

Medicul a vaccinat mereu, dar a raportat telefonic sau folosind modul vechi de raportare, prin registre, și completând actul medical în fișa pacientului.

„Sunt ortodoxă, sunt pentru vaccinare, dar nu în orice condiții. M-am săturat de hârțogării. Până acum nu s-a vaccinat la Făgețelu?! Ei nu s-au întrebat când au văzut că eu n-am primit nici un ban pentru administrarea de vaccin?! Nu vreau acel contract, nu mă pot obliga! Le-am spus că administrez în continuare vaccinul, le raportez cum am făcut-o și până acum, dar nu vreau ca lună de lună să stau să completez într-un nou program, indiferent că fac sau nu fac vaccin. Asta nu mai vreau! Noi le raportăm oricum și în scris, și telefonic, au oameni destui în DSP, pot să facă asta. Pentru noi sunt mai importante datele din calculator, constat, nu ce se întâmplă pe teren. Problema se pune ca eu să încarc din urmă absolut toate datele pacienților cu privire la vaccinare. Cine e mama, cine e mama mamei, cu neamuri, cu de toate. Da’ cine sunt, frate, eu, bătaia voastră de joc?! Medicină când mai facem?! Nu e normal așa ceva, pot să decid ce fac cu timpul meu. Dacă ei sunt de acord ca de acum încolo să fac toate astea, foarte bine, dar din urmă nu mai vreau. Pentru cinci copii vaccinați la școală iau 50 de lei. Nu-i vreau, fac vaccinul fără bani, dacă sunt și ei de acord, cum am făcut și până acum. De fapt, asta e problema, că eu vreau să fac muncă voluntară. Dacă vrea alt medic să-și asume munca asta, să-și ia și banii, poate să o facă“, a declarat medicul, citat de gds.ro

Mai multe articole despre:
vaccin medic vaccin medic vaccin olt