MENIU

Medic psihiatru, despre Diana Șoșoacă: Preferă un comportament agresiv și violent ca joc subtil al auto-victimizării, pentru a lăsa impresia puterii

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu i-a făcut un portret Dianei Șoșoacă în urma ultimului scandal provocat de senatoare. 

 
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu apreciază că „psihopatologia” Dianei Șoșoacă „nu e de natură să-i afecteze nici discernământul, nici înțelegerea contextului în care se petrece comportamentul său agresiv și violent. Dimpotrivă, înțelege dar îl preferă, îl utilizează drept joc subtil al auto-victimizării și, cel mai important, pentru a lăsa impresia puterii. Pe care putere, de fapt, n-o are decât cât timp poate demonstra că ”nimeni nu-i poate face nimic”. Cam la fel cum un huligan în curtea școlii bate alți copii că-i ta-su milițian, sau securist, sau lucrează la Județeană. Acesta e nivelul”.
„Șoșoacă a abuzat, nu o singură dată, de privilegiile ei de parlamentar. Ce s-a întâmplat ieri putea fi prevenit dacă avocata Șoșoacă ar fi fost o simplă persoană privată, și nu un demnitar al statului român. Simplu spus, a făcut România de rușine o dată în plus, iar asta se răsfrânge asupra tuturor, fie că sunt simpatizanți ai ei, ori ba. (...)

Cred că, lăsat nesancționat, incidentul acesta nu este decât un preambul al următorului, în care gradul de violență interpersonală nu se va mai reduce la niște îmbrânceli și injurii. Este una dintre abilitățile democrației de-a garanta mai mult decât drepturi și libertăți individuale, cât să protejeze cetățeanul de violența celui de lângă el, respectiv pericolul pe care îl reprezintă”, a comentat medicul Gabriel Diaconu, marți, pe pagina sa de Facebook.

Soțul Dianei Șoșoască, Silvestru Șoșoacă, este acuzat de ultraj, după ce a lovit un polițist chemat de familia Șoșoacă pentru a interveni după întâlnirea acestora cu jurnaliști italieni de la Rai Uno pentru a le acorda un interviu. Soțul Dianei Șoșoacă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile după scandalul de vineri, 10 decembrie, petrecut la biroul de avocatură al senatoarei. Acesta a fost audiat timp de mai multe ore, luni, 13 decembrie, de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

„Cât timp o mai tolerează Parlamentul României pe Diana Iovanovici Șoșoacă, dar mai ales tulburările ei de comportament și pericolul pe care îl reprezintă?

Două reguli se aplică în psihiatrie: una care spune că nu e etic să diagnostichezi persoane cu care n-ai o relație medic-pacient, și care nu și-au dat consimțământul pentru asta.

Dar alta care spune că ești obligat să o faci, cu titlu de opinie profesională, când e vorba de capacitatea psihică, discernământul sau riscul de violență, pericolul pe care îl pune persoana cu pricina asupra unei alte persoane.

Cu atât mai mult dacă e vorba de o persoană publică, o persoană aleasă într-o demnitate publică, sau un reprezentant al statului român. Și cu atât mai mult cu cât, repetitiv deja, persoana cu pricina a agresat alte persoane. (...)

De ce nu a funcționat, până acum, această putere ( presei - n.red.) în cazul senatoarei Șoșoacă? Nu poate fi decât un singur răspuns, cu două sub-componente:

1. Produsul de presă ”Șoșoacă” face bani, vinde publicitate și atrage audiență. Este o exploatare la două capete, câștigă toată lumea. Dar asta compromite moral presa, și pune sever la îndoială nu libertatea ei, cât responsabilitatea cu care își manifestă această libertate.

2. Produsul de presă ”Șoșoacă” investește bani, ergo cumpără spațiu de emisie, drept urmare - din nou - presa are ceva de câștigat, fie asta cu compromitarea ei morală”, a mai scris Gabriel Diaconu.