Medic oncolog: "Sunt convins că există o legătură între cancerul la creier și acest dispozitiv"
Medicul oncolog Cătălin Costovici a explicat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, care sunt factorii de risc pentru apariția cancerului. Deși, a precizat că dezvoltarea acestei boli crunte ține mai mult de ghinion decât de stilul de viață, doctorul a explicat că există anumiți factori care cresc riscul.
Unul dintre aceștia este telefonul mobil. ”Sunt convins că există o legătură. Studiile nu sunt foarte concrete, dar există radiații ultramagnetice și asta nu are cum să nu aibă urmări. Oriunde o stimulare repetitivă induce cel puțin o inflamație, iar o inflamație cronică poate din punct de vedere medical să ducă la o problemă de acest gen. Dar probabil nu o să vedem niciodată un studiu foarte serios care să ne spună că expunerea la radiația electromagnetică a telefonului mobil e legată sau duce la cancer, pentru că e presiunea producătorilor”, a explicat dr. Costovici.