MENIU

Medic, mesaj pentru anti-vacciniști: Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți, e foarte probabil și nu veți mai putea aduce pe nimeni înapoi

Vasi Rădulescu. Foto: Facebook

Vasi Rădulescu explică, într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare, că refuzul unor oameni de a se vaccina are la bază emoțiile, nu informațiile. Povestind o experiență personală în care a încercat, fără succes, să convingă un tânăr, cu argumente științifice și raționale, să se protejeze împotriva bolii, medicul cardiolog transmite că astfel de alegeri pot avea urmări dramatice. 

Medicul povestește despre cazul unui tânăr care, în ciuda tuturor evidențelor și explicațiilor științifice, a refuzat, pe un fond emoțional, să se vaccineze, până când a făcut boala și și-a infectat toată familia, inclusiv pe bunica lui, care a decedat. 

”Am făcut tot ce am putut să-i explic unei persoane de ce e bine să se vaccineze. Îmi tot spunea că e tânăr, puternic, are imunitate bună, și dacă era să facă boala, o făcea până acum, dar nu s-a lipit nimic de el, deci sigur nu o face niciodată, indiferent de tulpină.
I-am povestit despre delta, cum se transmite, cum dă simptome mai rele, cum raționamentele lui pur și simplu nu țin. Am aflat că era și o chestiune de familie: mesajele circulau de la unul la altul și nimeni nu se vaccinase. Nici bunica de aproape 75 de ani. Narativa era cam aceeași: „am citit eu că vaccinul va omorî oamenii în câțiva ani, au recunoscut asta niște experți”, a scris medicul pe pagina de de socializare. 

Vasi Rădulescu explică faptul că oamenii iau cele mai multe decizii pe emoție, nu pe informații. 

”I-am oferit studii, explicații, am demontat fake news-urile cu așa-zișii experți. Am făcut-o într-un stil cât mai blând. A refuzat orice. Avea convingerea că răul din jur e supraestimat voit și că un alt rău mai mare se voia prin vaccinare.
Trec câteva săptămâni. Aflu că persoana tânără de care nu se atinge nicio boală a făcut boala, și o formă nu tocmai ușoară. Și, cum se întâmplă de regulă zilele acestea, problema și mai mare este că s-au infectat toți, în familie. Bunica lui nu mai este. El a recunoscut că a greșit când a văzut haosul din spital și când și-a văzut familia lovită. Era deja prea târziu. Emoția l-a copleșit. A regretat toate prostiile în care a crezut”, a continuat medicul. 

Vasi Rădulescu scrie că acest caz i-a dat un sentiment de vinovăție pentru ”neprotejarea acelei familii”. 

”Vă rog doar un lucru: nu așteptați o emoție maximală ca să vă dați seama că ați greșit. Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți că e posibil, e foarte probabil în timpurile pe care le trăim. Și veți regreta amarnic. Veți regreta pentru că nu veți mai aduce pe nimeni înapoi. Veți regreta pentru că puteți face simptome cumplite. Veți regreta pentru că, dacă ajungeți la spital, vedeți tot răul care putea fi prevenit. Și atunci emoțiile vă vor dărâma.
Mergeți să vă vaccinați. Pentru voi și pentru cei de lângă voi”, a mai transmis medicul populației.