Medic ginecolog din Mangalia, condamnat pentru ca provoca ilegal avorturi. Ce pedeapsă a primit
Emilia Borzea, medic ginecolog din municipiul Mangalia, acuzată de „provocare ilegală a avortului“, a fost condamnată definitiv, azi, de Curtea de Apel Constanţa, la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Iniţial, în primă instanţă, respectiv la Tribunalul Constanţa, Emilia Borzea fusese condamnată la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare în regim de detenţie.
Amintim că, în luna martie 2010, o femeie de 42 de ani a murit după o intervenţie de întrerupere de sarcină. Femeia ar fi fost însărcinată în 17 săptămâni, iar termenul legal pentru o astfel de intervenţie este de maximum 14 săptămâni, conform specialiştilor.
Medicul a fost obligat să achite peste 100.000 de lei reprezentând despăgubiri civile – daune morale.
Sursa: ziuaconstanta.ro