MENIU

Medic epidemiolog: Suntem într-un război în care lipsește GLONȚUL - certificatul verde COVID-19. Îl înlocuim cu rata imensă de DECESE

Medic epidemiolog: Suntem într-un război în care lipsește GLONȚUL - certificatul verde COVID-19

Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, avertizează că în lipsa certificatului de vaccinare, respins de senatori, războiul cu pandemia în România nu poate fi câștigat și se vor înregistra, din păcate, din ce în ce mai multe decese din cauza COVID-19 în perioada următoare.

”Suntem într-un război în care lipsește glonțul. De fapt, am putea înlocui glonțul cu rata imensă de decese. Se vede că oamenii se tem de moarte, deoarece merg la vaccinare”, a declarat dr. Emilian Popovici, miercuri seară, la o televiziune de știri. 

”Din păcate, în țara noastră, majoritatea oamenilor se tem de restricții și vor să își reia viața socială, acesta fiind principalul motiv pentru care se prezintă la centrele de vaccinare”, a menționat acesta.

Medicul epidemiolog susține că dacă certificatul verde va fi obligatoriu la locul de muncă, ritmul vaccinării s-ar accelera și astfel ne-am apropia de un procent mai bun de imunizări pentru a stopa răspândirea infecțiilor COVID-19.

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie a dat exemplul Singapore, unde cei 4 milioane de locuitori ai celebrei metropole s-au vaccinat împotriva COVID-19 în proporție de 83% și nu mai au decât extrem de puține cazuri critice la ATI - 0,1%, iar infecțiile raportate sunt asimptomatice sau foarte ușoare.

Proiectul privind introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, în instituțiile publice și clădirile de birouri a fost respins miercuri de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege. Proiectul, propus de parlamentarii liberali și de la UDMR, urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.

Certificatul verde a fost lansat în vara acestui an, la nivelul UE, de la 1 iulie. Pe baza acestuia este permis accesul în majoritatea spațiilor închise, în instituții, restaurante, terase, baruri, cinematografe, la evenimente sportive din majoritatea statelor UE precum și în alte țări din lume.