MENIU

Medic, anunț IMPORTANT despre tulpina COVID românească: "Suntem în faza de laborator". Ce IPOTEZE sunt luate în calcul

Coronavirus

Suspiciunile legate de apariția unei eventuale mutații COVID în România sunt în curs de verificare în laboratoare. A spus-o luni seara chiar fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, în exclusivitate la "Legile Puterii", și o confirmă și medicii. 

"Discutăm de trei săptămămâni de când am observat o schimbare în ceea ce privește forma coronavirusului din punctul de vedere  al simptomatologiei. 

Pacienții se prezintă cu un necesar de la 3 la 10 de litri de oxigen pe minut, iar după ce este internat, se ajunge la până 20 de litri pe minunt în interval de numai câteva ore. Acest lucru se întâmpla și întrecut, doar  intervalul era mult mai mare, fapt ce ne permitea să avem o anumită predictibilitate în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a pacientului.

Luăm în considerare posibilitatea de a există o nouă tulpină sau ca actuală tulpină  aibă valențe de nedorit. Acest lucru nu se poate face decât prin secvențiere.

Se depun eforturi impresionate pentru ca unitățile sanitare  beneficieze de oxigenul necesar pacienților. În luna septembrie, spre exemplu, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași am avut o factură de 4 miliarde de lei vechi la oxigen, fără cele pentru materiale sanitare, medicamente, utilitățiAsta este patologia acum. Am început  recoltăm probe (pentru a determina dacă vorbim sau nu despre o nouă tulpină a COVID-19", a afirmat Florin Radu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași. 

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seara, în emisiunea Legile puterii, de la Realitatea PLUS, că este vorba de o formă de manifestare observată mai ales în zona Moldovei, extrem de virulentă și cu manifestări grave, ceea ce ar trebui să-i convingă în primul rând pe oameni să fie mai precuați și să asculte sfaturile medicilor.

"Dacă inițial, tulpina de Wuhan avea o răspândire de 1/2-3, cea Alfa din Marea Britanie avea o răspândire de 1/3-4, la tulpina Delta, pe care o avem acum, transmiterea se face de la 1/5-8 și asta pentru că orice selecție a unei tulpini devine și mai agresivă. La noi, observăm modificări și ca agresivitate, dar și ca palier de vârstă. În acest moment avem 1885 de pacienți ATI din care 41 sunt copii, am avut și 400, 500 de decese pe zi. Agresivitatea pe o patologie pulmonară, și nu vorbim în acest moment doar de o pneumonie COVID,  vorbim și de acea explozie de citokine, de acele afectări care sunt vasculare, sunt manifestări pe care fiecare organism le dezvoltă diferit și la care reacționează diferit", a spus Tătaru.

Fostul ministru al Sănătății a afirmat că evoluția extrem de agresivă a bolii poate fi pusă și pe seama întârzierii cu care pacienții ajung la spital, motiv pentru care a apărut o presiuine suplimentară pe sistem: "În general, la noi valul ajungea la noi cam la o lună, o lună și jumătate după Europa de Vest și atunci știam cum să-l gestionăm și ne pregăteam. Pe de altă parte, pacienții vin acum mai târziu către spitale, ori anticorpii monoclonali și antiviralele sunt pentru primele stadii ale bolii, în starea lor rămân doar tratamentele pentru terapie intensivă, ori aici depinde foarte mult partea umană".