MENIU

Mecanic de locomotivă pe tren de călători, prins drogat la Galați. Lucra pe două trenuri

Un mecanic de locomotivă care lucra pe 2 trenuri de călători a fost depistat pozitiv la canabis de către polițiștii din Galați. Alți 2 manevrați au refuzat testarea, gest care le-a adus și lor dosare penale.

"În cadrul acțiunii RAW (Rail Action Week), polițiștii SRPT Galați au efectuat verificări pe linia depistării personalului feroviar care desfășoară serviciul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, context în care a fost identificat S.M.O., mecanic de locomotivă, care și-a desfășurat activitatea pe două trenuri de călători și care, în urma testării cu Drugtestul Drager, a ieșit pozitiv la substanța THC (cannabis)”, potrivit IPJ.

 

În acelasi context, au mai fost identificați alți 2 manevranți de cale, care au refuzat testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive și, respectiv prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

 

Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de prezența la serviciu sub influența substanțelor psiohactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) și neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.)

Mai multe articole despre:
mecanic locomotiva drogat galati droguri romania