MAYA ANGELOU: "Mi-am dat seama că nimeni nu se naşte curajos, ci devine"
MAYA ANGELOU este una dintre primele femei afro-americane care şi-au transformat viaţa în romane care s-au vândut teribil de bine, în cele opt decenii şi mai bine de viaţă. Iar Maya nu s-a sfiit să guste câte puţin din plăceri şi din obligaţii care i-au pus imaginaţia la încercare, dar niciodată mai mult decât a făcut-o poezia.
MAYA ANGELOU. A fost bucătar, vatman, chelneriţă, cântăreaţă, prostituată, actriţă de operă şi a simţit încă de tânără că poate să înveţe şi să practice, cu îndrăzneală, aproape tot ce poate face un om. Pentru că, atât timp cât te afli printre oameni, eşti “acasă”.
Harvard Business Review a publicat, în urmă cu câţiva ani, un interviu cu Maya, în care vorbeşte despre provocări, despre limbi străine, şi despre cât suntem de asemănători, ca oameni, scrie catchy.ro.
Harvard Business Review: Ultima dumneavoastră carte este despre mama dumneavoastră. Ce aţi învăţat de la ea?
MAYA ANGELOU: Să am curaj. M-a învăţat asta fiind curajoasă la rândul ei. Mi-am dat seama că nimeni nu se naşte curajos, ci devine, făcând mici lucruri în care dă dovadă de această calitate – putem compara, dacă vreţi, cu cineva care îşi pune în plan să ridice un sac de orez de 50 de kilograme. Începe cu unul de 5, apoi trece la unul de 10 kilograme şi tot aşa, până îşi dezvoltă musculatura pentru a ridica punga cea mare. La fel şi curajul. Mici dovezi de curaj îţi formează treptat o stare mentală şi spirituală pentru cele mari.
Motivul pentru care Maya Angelou este celebrată de Google pe 4 aprilie 2018
HBR: Atât mama, cât şi bunica dumneavoastră au condus afaceri. Ce v-au învăţat despre management?
MAYA ANGELOU: Că e înţelept să fii corect şi că dai dovadă de prostie minţind. Dar asta nu înseamnă că trebuie să spui tot ce ştii, ci doar să te asiguri că ceea ce spui e adevărat. Sunt oameni care mă acuză că sunt brutal de sinceră, dar nu trebuie să fii neapărat aşa. Poţi spune adevărul într-un mod care să îi fie confortabil receptorului.
HBR: Asta sună a critică constructivă. Care sunt criticii pe care îi luaţi în considerare?
MAYA ANGELOU: Am ajuns la o vârstă la care mulţi dintre criticii pe care îi respectam au trecut în nefiinţă, dar am învăţat să îi ascult şi pe cei tineri, de pildă pe studenţii mei de la Wake Forest sau pe cei pe care îi întâlnesc prin lume. Şi, cumva, au rolul de a mă reafirma. Nu aflu nimic nou de la ei, dar îmi confirmă că tot ce am spus cândva e în continuare adevărat.
HBR: Cititorii noştri discută deseori despre importanţa poveştii în afaceri (storytelling), atât pentru branduri, cât şi pentru lideri. Cum creează cineva o poveste convingătoare?
MAYA ANGELOU: E o vorbă care-i aparţine dramaturgului Terence: „Sunt o fiinţă umană. Nimic uman nu îmi este străin”. Dacă ştii şi îţi asumi asta, atunci poţi spune o poveste. Poţi face oamenii să creadă că personajele sunt exact ca ei. Spui: „Jack şi Jill au urcat pe deal, unul dintre ei a căzut şi celălalt s-a rostogolit după el”. Iar ascultătorul se gândeşte: „şi eu am căzut, deci pot înţelege”, chiar dacă s-a întâmplat în Olanda sau în Kowloon. Oamenii sunt capabili să înţeleagă cum simte un altul indiferent de unde provine, ce limbă vorbeşte sau ce vârstă are. Dacă îţi dezvolţi capacitatea de ne vedea mai degrabă asemănători decât diferiţi, atunci toate poveştile au sens.
Maya Angelou. Google marchează a 90-a aniversare a poetei Maya Angelou cu un Doodle
Maya Angelou, născută Marguerite Annie Johnson la 4 aprilie 1928 s-a stins din viaţă la 28 mai 2014. A fost una dintre cele mai cunoscute poete, activiste pentru drepturile civile şi autoare americancă.
Angelou este celebră pentru cele şapte autobiografii care punctează trăirile ei din copilărie şi cele adulte timpurii, scrie mediafax.ro.
I Know Why the Caged Bird Sings (1969), prima dintre ele, povesteşte despre viaţa ei până la vârsta de 17 ani şi i-a adus recunoaşterea internaţională.
Maya Angelou. A publicat şi cărţi de eseuri, de poezie şi a fost creditată cu o listă de piese, filme şi emisiuni de televiziune cu o durată de peste 50 de ani.
A devenit poetă şi scriitoare după o serie de ocupaţii precum bucătar, prostituată, dansatoare şi cântăreaţă în cluburile de noapte, membră a Porgy and Bess, coordonatoare a Southern Christian Leadership Conference si jurnalistă în Egipt şi Ghana.
Maya Angelou. A fost activă în Mişcarea drepturilor civile afro-americane şi a lucrat cu Martin Luther King, Jr. şi Malcolm X.