MENIU

Măsurile de relaxare, CRITICATE de cei din industria de spectacole - Ce se întâmplă cu festivalurile UNTOLD și NEVERSEA 2021

Măsurile de relaxare, CRITICATE de cei din industria de spectacole - Ce se întâmplă cu festivalurile UNTOLD și NEVERSEA 2021

Val de nemulțumiri în industria culturală pentru atâtea „restricții” în plină relaxare! Organizatorii de evenimente și lucrătorii din industria spectacolelor critică măsurile de relaxare luate de Guvern și spun că sunt de fapt mult mai aspre decât cele din timpul restricțiilor. Aceștia spun că nu pot organiza evenimentele în condițiile impuse de autorități

Asociația Lucrătorilor din Industria Spectacolelor (ALIS), Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC), Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente (PACTE) și Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans (MUZE) și alte asociații reclamă condițiile impuse de guvernanți odată cu relaxarea anunțată din 15 mai 2021.

Și organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA sunt nemulțumiți. Edi Chereji, care se ocupă de festivalul din Cluj-Napoca, spune că „am discutat cu autorităţile până acum, am propus soluţii şi după toate aceste întâlniri am primit un set de norme şi măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre. Nicăieri în lume nu poţi să organizezi un eveniment unde să asiguri o distanţare de doi metri. Noi am propus un set de norme, care odată aplicate ar transforma evenimentele în cele mai sigure locuri. (...) Prin aceste măsuri, autorităţile au reuşit să compromită următoarele luni în ceea ce priveşte organizarea de evenimente. Aceste norme nu pot fi respectate de nicio firmă şi persoană care îşi doreşte să organizeze evenimente. Eu sper ca autorităţile să revină asupra acestor norme. Noi nu renunţăm la dorinţa de a face festivalurile noastre”.

Asociația Lucrătorilor din Industria Spectacolelor (ALIS) spune că „dupa un an de zile în care rata de infectare a fost mult peste nivelul celei de acum câteva luni, condițiile de acces la evenimentele culturale S-AU ÎNĂSPRIT, participarea publicului fiind posibilă, începând de astăzi, doar pe baza unui certificat medical. (...) Conform noilor „măsuri de relaxare”, evenimentele culturale desfășurate la exterior sunt mai puțin sigure decât acum câteva luni și – în mod inexplicabil – aceleași evenimente sunt considerate în prezent de până la 20 de ori mai nesigure decât evenimentele sportive, care se pot desfășura cu o capacitate de până la 12.000 de spectatori (!). Tratamentul aplicat operatorilor din domeniul cultural, lucrătorilor, artiștilor, managerilor și tuturor celorlalți profesioniști este absolut discriminatoriu față de celelalte sectoare de activitate care funcționează deja după reguli aproape de normalitate. (...) Putem afirma cu certitudine, în schimb, că sectorul cultural există doar atunci când poate fi folosit ca slogan pentru campania de vaccinare. Da, cu toții ne dorim să ne reluăm activitatea și pentru acest lucru campania de vaccinare este importantă. Dar – ca să fie foarte clar pentru toată lumea – dacă măsurile anunțate ieri nu vor fi măsuri reale de relaxare și de reîntoarcere graduală la normalitate, în acord cu cerințele și cu nevoile operatorilor din acest domeniu, ne vom vaccina ca să putem ajunge la evenimente care NU VOR MAI EXISTA”, a transmis Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS), într-un comunicat de presă.

 
 
Și Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC) transmite că prin aceste măsuri de relaxare „este măcelărit antreprenoriatul cultural. Schemele de ajutor de stat funcționează doar pentru alte industrii. După un an și multe promisiuni, nu s-a găsit nicio formulă de ajutor pentru acest sector. Toate sectoarele ajutate sunt deschise și au fost deschise pe toata durata pandemiei, însă sectorul cultural a fost uitat. Nu înțelegem de ce evenimentele culturale desfășurate la exterior sunt considerate mai periculoase decât evenimentele sportive, care se pot desfășura cu o capacitate de până la 12.000 de spectatori. Nu înțelegem de ce România alege să fie din nou o țară în care muzica se aude doar la nunți, în mall-uri și în pauzele meciurilor de pe stadioanele care pot fi umplute până la 25% din capacitate. De ce nu ne mai place muzica? (...) Nu putem înțelege de ce o persoană care intră în spațiul de eveniment în baza unui certificat medical de vaccinare sau testare, trebuie să poarte masca și să aibă alocat un spațiu de 2mp. Nu înțelegem din propunerile CNSU, la ce face referire măsura care spune că din întâi August evenimente nu pot dura mai mult de 1 zi. (...) 
Nu înțelegem de ce acum se pot organiza evenimente cu acces doar pentru cei vaccinați și testați, iar anul trecut, evenimentele de mici dimensiuni au putut fi organizate în baza unor reguli de distanțare și purtare de mască”.