MENIU

Măsuri suplimentare de protecție pentru localitățile-focar din Argeș. Autoritățile locale, întrunite din nou în ședință

Măsuri suplimentare de protecție pentru localitățile-focar din Argeș. Autoritățile locale, întrunite din nou în ședință

Decizie importantă, astăzi, pentru județul Argeș. Autoritățile locale urmează să hotărască ce se intâmplă cu cele 12 localitați cu un număr alarmant de cazuri de Covid-19 asupra cărora a planat zilele acestea amenințarea legată de o posibilă carantinare locală, informează Realitatea PLUS.

Ședinta Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) va începe astăzi, în jurul orei 10:00, fiind amânată de ieri. Prefectul le-a cerut primarilor să studieze toate detaliile.

În plus, acesta anunța că nu sunt întrunite toate criteriile pentru a institui carantina în localitățile argeșene, unde s-a semnalat o creștere a cazurilor noi de infectare cu COVID-19.

Chiar dacă o astfel de decizie nu va fi pusă, în cele din urmă, în practică, cel mai probabil se vor lua măsuri suplimentare de protecție.

Astfel, ar putea fi vorba, printre altele, despre impunerea unui număr de persoane care să nu depășească limita legală admisă care să fie transportate cu autoturismele de tip Maxi-taxi, care în prezent sunt supraglomerate și cu care oamenii merg la muncă dintr-o localitate în alta, iar masca ar putea deveni obligatorie și în spațiile deschise. De asemenea, masca ar putea deveni obligatorie și pentru grupurile mai mari de 4 persoane.

Mai multe articole despre:
arges carantina