Măsuri speciale ale Ministerului de Interne: 1.500 de agenți vor acționa, în sezon, pe litoral
Peste 1.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi prezenți în misiuni pe litoralul Mării Negre în sezonul estival din acest an, a anunțat ministrul Petre Tobă într-o ședință în care au fost convocați șefii tuturir structirlor operative.
„Din estimările noastre, numărul de turiști pe litoralul românesc va fi unul mai mare decât în anii precedenți, iar asta înseamnă și o mobilizare corespunzătoare a structurilor operative care au ca sarcină siguranța cetățenilor. Pentru că luni este zi liberă ne așteptăm ca încă din acest weekend să avem un număr mare de turiști pe litoral”, a precizat Petre Tobă.
El le-a cerut structurilor din subordine să asigure un climat de ordine în stațiunile de pe litoralul românesc în perioada de vîrf de sezon. Vor fi implicați atât polițiști, jandarmi, cât și efective ale poliției de frontieră, în total peste 1.500 de persoane.
În paralel, MAI continuă procesul de reducere a deficitului de personal și urmează să facă angajări și din surse externe, dar și prin încadrarea absolvenților din acest an ai școlilor de agenți și subofițeri de poliție.