Măsuri pentru stimularea elevilor din Alexandria, mese gratuite, burse și afterschool
3 milioane de elevi ar trebui să revină la școală din toamnă. Deocamdată, nimeni nu știe exact în ce condiții se vor întoarce la cursuri, însă politicienii vin cu propuneri care să îi ajute atât pe copii cât și pe părinții acestora. Elevii din Alexandria ar putea avea bursele de merit dublate, iar părinții îi vor putea lăsa pe cei mici la afterschool.
4% dintre copiii României sunt analfabeți funcțional, iar rata abandonului școlar la nivel național este de 16%. Cam așa arată sistemul educațional din țara noastră, iar aleșii nu par că iau măsuri pentru a îndrepta aceste lucruri. Cu toate astea, sunt și inițiative care arată că lucrurile se pot realiza cu puțin efort. Un exemplu vine din județul Teleorman, acolo unde candidatul PNL la Primăria Alexandriei promite mese gratuite pentru preșcolari.
"Un exemplu concret este oferirea unor programe gratuite de grădiniță, incluzând mese gratuite și program prelungit. Similar, pentru copiii de școală voi oferi programe de afterschool gratuite minimum până la orele 17.00. Ca mama, eu știu cât este de important să îți construiești o carieră știind că, în perioada în care tu esti la serviciu, micuțul tău este bine educat și îngrijit," a declarat Veronica Mitran.
De asemenea, copiii ar putea avea burse de merit duble, din care își pot cumpăra toate cele necesare pentru continuarea studiilor.
Toate aceste initiative vin în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile pot fi deschise din toamnă, dar sub stricta supraveghere a comitetelor locale de urgență.