MENIU

Informații noi despre STAREA DE ALERTĂ! Președintele a spus ce se va întâmpla după 15 mai: ”Pericolul nu a trecut”

Președintele României - Klaus Iohannis a avertizat, luni, că pericolul nu a trecut în ceea ce privește pandemia de coronavirus și a specificat faptul că redeschiderea activității în câteva domenii economice se va face treptat.

"Protejarea sănătății românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanțare socială mai severe sau mai lejere.

Din păcate, pericolul nu a trecut și nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară.

După cum bine știți, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgență s-a concentrat pe menținerea locurilor de muncă și pe susținerea sectoarelor economice cele mai afectate.

Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activității sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă.

De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și al căror aport este esențial pentru relansarea economiei.

România va ieși cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorități și mediul privat, bazat pe dialog constant și transparent, este calea de relansare economică și de dezvoltare durabilă”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.

Mai multe articole despre:
klaus iohannis coronavirus