MENIU

Măsuri istorice, în România. Pandemia de coronavirus obligă la DECIZII EXTREME

Măsuri istorice, în România. Pandemia de coronavirus obligă la DECIZII EXTREME

România se află, de luni, în stare de urgență, pentru 30 de zile. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Țara noastră este într-o situaţie cu care nu s-a mai confruntat. Şcolile sunt închise, preţurile medicamentelor şi alimentelor de bază se plafonează, angajările în MAI şi în sistemul sanitar se vor face fără concurs. Sunt doar câteva dintre măsurile anunţate de şeful statului. 

Pandemia de coronavirus obligă România la decizii extreme. În următoarele 30 de zile, vor fi luate măsuri excepționale, unele care limitează chiar drepturi fundamentele. Școlile vor rămâne închise și este posibil ca prețurile alimentelor de bază, medicamentelor și carburanților să fie plafonate.

Sănătatea va fi prioritatea zero în ceea ce privește fondurile alocate, iar tratamentul pentru infecția COVID-19 va fi gratuit pentru orice cetățean aflat în România.

Alte măsuri se referă la protecția socială a angajaților, dar vin și în sprijinul firmelor și companiilor afectate.

Gradual, frontierele s-ar putea închide și, dacă va fi nevoie, în unele zone va fi interzisă circulația rutieră, feroviară sau aeriană.