MENIU

Măsuri de urgență pentru a atrage mai mulți bani de la UE

<p>Rom&acirc;nia, elevul repetent al UE</p>

Guvernul a adoptat, printr-o Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri necesare pentru creșterea ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune aferente exercițiului financiar 2007-2013.

Actul normativ adoptat de Guvernul condus de premierul interimar Gabriel Oprea creează cadrul legal prin care unele obiective de investiţii, finalizate sau în execuţie, care au fost iniţial finanţate printr-o serie de programe naţionale de dezvoltare locală, de mediu şi de gospodărire a apelor, pot fi transferate către Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu).

Pentru a putea elimina blocajele apărute în fluxul de plăţi al fondurilor externe nerambursabile, se majorează plafonul de creditare netă de la 4 miliarde lei, la 5 miliarde lei, această majorare făcând parte din măsurile negociate cu reprezentanţii FMI, CE şi BM.

Ordonanța creează și cadrul legal de decontare a cheltuielilor, în baza unor contracte de finanțare din POS Mediu. Prin decontarea acestor sume de către Comisia Europeană, se urmărește reîntregirea bugetului de stat sau a bugetelor de unde au fost efectuate inițial aceste cheltuieli, realizându-se astfel o creștere a gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile, precum și o diminuare a deficitului bugetar, determinată de finanțarea inițială a acestor proiecte.

De asemenea, actul normativ actualizează cadrul financiar pentru gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar Spațiul Economic European și Mecanismul Financiar Norvegian pe perioada de programare 2009-2014, cu respectarea prevederilor Regulamentelor de Implementare și a legislației naționale.

Mai multe articole despre:
guvern absorbţie fonduri europene