MENIU

Măsura care schimbă tot. Germania, demers fără precedent pentru combaterea terorismului

Germania va experimenta un program informatic de recunoaștere facială în aceasta vară într-o stație de tren din Berlin, înainte de a-l utiliza în anchetele antiteroriste sau criminale, a declarat ministrul de interne, Thomas de Maiziere.

"Noi dispunem deja de supraveghere video în gări. Dar nu avem posibilitatea, de exemplu, de a introduce fotografia unui terorist urmărit într-un program pentru a declanșa alarma în cazul în care acesta apare într-o gară", a explicat el pentru site-ul cotidianului Tagesspiegel.

Ministrul conservator, apropiat de cancelarul Angela Merkel, intenționează să experimenteze în această vară un astfel de program în mica gară berlineză Südkreuz cu voluntari și are vedere să aplice această tehnologie dincolo de combaterea terorismului, potrivit Agerpres.

"Dacă programul se dovedește într-adevăr de încredere, ar trebui să poată fi utilizat pentru crime grave în alte locuri unde sunt dispuse camere de supraveghere", a adăugat el, fără să ofere mai multe precizări.