Măștile devin obligatorii în Maramureș
”Începând cu data de 6 aprilie 2020, devine obligatorie pentru toți cetățenii județului Maramureș sau pentru cei care tranzitează județul, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2. Măsura va fi aplicată în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecție respiratorie sau nu”, a declarat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean.
A doua măsură este una așteptată de multă vreme, respectiv testarea, la finalul perioadei de carantinare, a persoanelor care ies din carantina instituționalizată, județul Maramureș având cei mai mulți carantinați după București – Ilfov.
Începând de luni, 6 aprilie, toate persoanele aflate în carantină în județul Maramureș vor fi testate (prin efectuarea de teste rapide – serologice) pentru evaluarea riscului epidemiologic de infectare cu noul coronavirus, imediat după expirarea termenului minim de 14 zile de carantinare. Fondurile necesare achiziționării testelor rapide vor fi asigurate de către Consiliul Județean Maramureș, din Fondul de Rezervă al județului, iar testele vor fi puse la dispoziția administrațiilor locale pe a căror rază teritorială se află centrele de carantină instituționalizată din Maramureș.
Procedura de testare va fi realizată de către voluntarii de la Crucea Roșie și cei ai Serviciului Maltez, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție personală și dotarea acestora cu echipament de protecție corespunzător, se arată în a doua măsură solicitată de președintele Gabriel Zetea.
Măsuri similare se vor aplica și în Galați și Vaslui. Citește continuarea pe realitateademaramureș.net.