Maşinile fără şofer ale Google au ajuns la performanţa de a circula în traficul urban
Google a depăşit un moment de referinţă în proiectarea unui automobil capabil să ruleze fără şofer, maşinile testate fiind capabile să circule nu doar pe autostrată, ci şi în condiţii de trafic urban, relatează CNBC.
"Suntem tot mai optimişti că ne îndreptăm spre îndeplinirea unui obiectiv realizabil, un vehicul care să opereze integral fără intervenţie umană", potrivit unei postări pe blog a şefului de proiect, Chris Urmson, prima informare oficială făcută de Google pe această temă din 2012.
Urmson a spus că maşinile testate pot face faţă unor mii de situaţii din traficul urban, la care nu s-ar fi adaptat acum un an sau doi.
Proiectul aparţine laboratorului Google X, care mai are în lucru dispozitive precum ochelarii inteligenţi Google Glass şi lentilele de contact care pot măsura glicemia din lacrimi.
Obiectivul companiei este ca noua tehnologie a vehiculului fără şofer să devină publică în 2017.
Iniţial, şoferii ar trebui să fie gata să preia controlul asupra automobilului, în cazul unor erori ale computerului, dar promisiunea Google este că în cele din urmă nu va mai fi nevoie de contribuţia unui şofer, astfel că pasagerii unui astfel de automobil vor putea să citească, să viseze cu ochii deschişi, să doarmă sau să muncească, în timp ce maşina se va conduce singură.
Google susţine că într-o zi computerele vor conduce mult mai sigur decât oamenii, iar o parte din pledoaria companiei este că maşinile robotizate vor reduce semnificativ numărul victimelor din trafic.
Obiectivul Google este în prezent să perfecţioneze tehnologia instalată pe o flotă de peste 20 de SUV-uri Lexus RX450H.
Senzori care includ sisteme radar şi lasere creează în timp real hărţi 3D cu împrejurimile maşinii, iar soft-ul Google sortează obiectele după patru categorii, respectiv vehicule în mişcare, pietoni, biciclişti şi obiecte fixe cum ar fi semnele de circulaţie, curbele şi maşinile parcate.
Iniţial, sistemul de senzori era destul de rudimentar, astfel că un grup de pietori era înregistrat ca o singură persoană. În prezent, tehnologia poate distinge persoanele şi să rezolve alte situaţii, precum zonele construite şi mişcările probabile ale bicicliştilor.
"O milă parcursă în oraş este mult mai complexă decât o milă pe autostradă, cu sute de obiecte diferite care circulă după reguli diferite, pe o arie restrânsă", a scris Urmson pe blog.
Înainte de a face aceste progrese, reprezentanţii Google se gândeau să realizeze o hartă cu toate semnele de circulaţie din lume. În prezent, tehnologia poate recunoaşte aceste semne, inclusiv cele folosite de cei care dirijează circulaţia în zona şcolilor.
Maşina fără şofer a Google ştie când să se oprească, dar nu şi când să pornească, parţial pentru că este proiectată să circule preventiv. Într-o intersecţie cu patru intrări, maşinile Google au stat pe loc, în timp ce restul vehiculelor o traversau în diferite direcţii.
Google mai are de lucru şi în cazul altor situaţii. Între acestea se află înţelegerea gesturilor făcute de şoferi între ei sau circulaţia pe ploaie sau ceaţă, pentru care este nevoie de senzori mai sofisticaţi.
Până în prezent, maşinile fără şofer ale Google au rulat aproximativ 700.000 de mile, majoritatea pe autostradă.
Departamentul auto din California este pe cale să redacteze o legislaţie pentru astfel de vehicule, în timp ce Nevada, Florida, Michigan şi Washington D.C. au făcut deja acest lucru.
Google nu a decis cum va comercializa tehnologia. Între opţiuni se află colaborarea cu marii producători auto sau cedarea tehnologiei către aceştia, aşa cum a procedat cu sistemul de operare Android destinat smartphone-urilor.
Compania dispune de fonduri pentru a investi în fabricarea de maşini, dar probabilitatea să facă acest lucru este mică.
Şi producătorii de automobile lucrează la dezvoltarea unor vehicule fără şofer, directorul general al Renault, Carlos Ghosn, afirmând că speră ca un model să fie prezentat publicului până în 2020.