Maşină înghiţită de un crater uriaş surpat în parcare. Ce ascundea groapa şi de ce NU va fi astupată
Traficul rutier a fost deviat, joi, pentru a doua oară, în Râmnicu Sărat, unde o maşină a căzut într-o groapă care s-a format într-o parcare, după ce o bucată de asfalt s-a surpat. Reprezentanţii Muzeului Judeţean Buzău spun că maşina era parcată pe arcada unei crame subterane brâncoveneşti.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, începând cu ora 10.50, în centrul municipiului Râmnicu Sărat traficul rutier a fost deviat pentru a doua oară de pe DN2(E85) Focşani - Buzău pe străzi secundare, pentru lucrări de reparaţii la o conductă avariată în surpării unei bucăţi de asfalt.
Directorul adjunct al Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că o bucată de asfalt s-a surpat pe o stradă din Râmnicu Sărat, într-o parcare, iar o maşină a căzut în groapa formată.
Potrivit lui Daniel Costache, maşina era parcată pe arcada unei crame subterane brâncoveneşti , iar arcada a cedat.
În opinia acestuia, groapa formată nu ar trebui astupată.
"Acolo trebuie să fie o degajare a zonei şi o protecţie, un spaţiu de siguranţă, pentru că noi am intrat acolo pe propria răspundere şi am constatat că zona afectată, cramele respective, sunt mult mai lungi, deci teoretic ar putea exista pericolul unor noi situaţii de acest gen. Trebuie degajată zona, scoasă de acolo conducta de apă, deviată, pentru că deja există infiltraţii în perete. Trebuie scoase cablurile electrice şi degajată întreaga zonă, după care următoarea recomandare este efectuarea de prospecţiuni, să identicăm unde anume se continuă, cum şi care ar putea fi urmările, pentru că dacă se continuă sub o parcare nu ar fi în regulă. Categoric sub pământ sunt crame brâncoveneşti, la prima vedere, pentru că sunt construite din cărămidă, specifice Evului Mediu, sfârşit de secol XVII. Nu reprezintă o noutate în peisajul arheologic buzoian, întrucât mai există astfel de crame descoperite pe teritoriul judeţului Buzău", a spus directorul adjunct al Muzeului Judeţean Buzău.
Între timp, maşina căzută în groapă a fost ridicată cu ajutorul unei macarale.
Viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Ştefan Torcărescu, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, într-o parcare laterală DE 85.
"În parcare se mai aflau şi alte maşini, dar una singură a fost înghiţită de surpare. Nu a suferit foarte multe avarii. După izolarea perimetrului respectiv am anunţat experţii din cadrul Muzeului Municipal şi Judeţean Buzău, pentru că am constatat în urma surpării fragmente de zid asemănătoare cu o pivniţă. Dumnealor au venit în această dimineaţă, au evaluat situaţia. E vorba de un zid brâncovenesc, din secolul XVII, în partea de vest se continuă cam 10 metri acest tunel", a spus viceprimarul.
Potrivit acestuia, la ora transmiterii acestei ştiri Poliţia are ca obiectiv supravegherea zonei şi dirijarea traficului rutier.
"La ora 14.00 am convocat Comitetul pentru Situaţi de Urgenţă, pentru a ne consulta şi cu alte societăţi care au legătură cu acest tronson. Este vorba despre compania de apă, care are o conductă care trece prin zona respectivă, şi o companie de telefonie”, a afirmat Ştefan Torcărescu.