Masca de protecție, OGLIGATORIE în apropierea școlilor din Capitală. Decizia Comitetului pentru Situații de Urgență - DOCUMENT
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, miercuri, că masca de protecție va fi obligatorie în apropierea unităților de învățământ, pe o rază de 50 de metri, începând din 13 septembrie.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat înaintea ședinței că masca de protecție este necesară în jurul școlilor, întrucât se va crea aglomerație.
”Este necesară, deoarece știm că în jurul școlilor se vor crea aglomerări începând cu data de 13, de când programul va fi fizic. Părinții își aduc și își iau copiii de la școală și întotdeauna se creează aglomerări. Asta înseamnă o probabilitate mai mare de transmitere a virusului și de aceea este necesară această măsură”, a spus Stoica.
Prefectul a anunțat și că pe teren sunt echipe care verifică dacă școlile au toate materialele necesare și dacă au fost dezinfectate.
Joi, rata de infectare în Capitală a ajuns la 1,21 cazuri la mia de locuitori.
Detalii despre măsurile decise în ședința CMBSU de miercuri sunt disponibile în documentul de mai jos: