Masca de protecție, OBLIGATORIE în patru localități din județul Olt
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a hotărât, astăzi ca, începând din 31 octombrie, purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie, în toate spaţiile publice deschise, în Slatina şi în alte trei localităţi din judeţ, unde rata de incidenţă a cazurilor de coronavirus a depăşit 1,5 la o mie de locuitori, relatează realitateadeolt.net.
În cadrul şedinţei s-a hotărât încadrarea în limitele ratei de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile cuprinsă între 1,5/1.000 de locuitori și 3/1.000 de locuitori a localităților Slatina (1,81), Nicolae Titulescu (1,70), Brebeni (1,86) și Redea (2,16).
Pentru cele patru localităţi se aplică, începând cu data de 31 octombrie 2020 pentru o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri:
- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii;
- desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.