MENIU

Masca de protecție, OBLIGATORIE în Brăila, în spațiile deschise

Masca de protecție a devenit obligatorie în spațiile deschise din Brăila

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, din 14 august. Măsura, necesară pentru limitarea transmiterii noului coronavirus, îi exceptează pe copiii de sub cinci ani.

Masca va fi obligatorie în pieţe, târguri şi oboare, în zonele de aşteptare - staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea, precum şi în perimetrul de aşteptare din exteriorul instituţiilor care lucrează cu publicul.

”Hotărârile au fost adoptate cu un număr de voturi mult mai mare decât majoritatea calificată (2/3) din numărul total de membri ai CJSU (40). Le mulţumesc tuturor membrilor CJSU implicaţi şi dedicaţi, pentru că au înţeles importanţa acestor decizii luate pentru protejarea sănătăţii concetăţenilor noştri. Rog brăilenii, indiferent de opinia acestora, să respecte deciziile luate astăzi de CJSU şi să se comporte responsabil. Nimeni nu poartă cu plăcere sau din plăcere mască de protecţie, dar din respect pentru ceilalţi şi pentru lege, le purtăm atunci când este cazul", a transmis subprefectul Simona Drăghincescu. Recent, aceasta a preluat atribuţiile de prefect al judeţului după demisia lui Cătălin Boboc, precizează Agerpres.

Mai multe articole despre:
masca de protectie braila spatii deschise