MENIU

Masacrul de la Bascov | Primarul comunei, despre criminal: A fost internat de două ori și urma un tratament acasă

Crima de la Bascov

Primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, a precizat, la Realitatea PLUS, că bărbatul cu probleme psihice care a comis crima a fost internat de două ori și urma un tratament acasă.

„El beneficia de o indeminizație acordată de Direcția Generală de Asistență Socială Argeș. Era supravegheat de medicul de familie, avea un handicap accentuat psihic permanent. Medicul de familie locuia la trei case de locul crimei. Nu am avut probleme până acum cu el, era în evidențele Direcției încă din 2006, provenea dintr-o familie bună, nu a creat probleme până acum. Se pare ca a fost internat de două ori și urma un tratament acasă, locuia în aceeași casă cu părinții și fratele său. Avea o legătură frumoasă de familie, noi discutam mai mult cu fratele și, cateodată, cu cumnatul lui.

Niciodata nu am crezut că va face acest lucru, a avut un comportament normal. Cert este că în evidențele nostre era monitorizat. Nu am reușit să iau legătura cu rudele. Nu am putut să stau de vorbă cu cumnatul, este singurul care a rămas în viață. Vom încerca să facem cele necesare pomenilor și cu înmormântarea. Cetațenii mi-au spus că se comporta normal, ieșea mai rar din casă”, a preciazt primarul din Bascov, Gheorghe Stancu.

Amintim că este anchetă uriașă după ce cinci oameni au fost uciși de un bărbat cu probleme psihice. O mamă, o fetiță de cinci ani, părinții și un frate al femeii au fost găsiți fără viață, cu multiple plăgi.

Descoperirea macabră a fost făcută chiar de capul familiei care a sunat imediat la 112. Bărbatul de 53 de ani a fost găsit de polițiști în gradina casei, în timp ce încerca să-și ia viața. Acum, individul este în arest preventiv pentru 24 de ore.

Suspectul este chiar fratele femeii ucise. După ce și-a măcelărit propria familie, bărbatul de 53 de ani a fugit de la locul faptei. El a fost găsit de jandarmi în grădina casei în timp ce încerca să-și ia viața. Era cunoscut cu probleme psihice, figura în evidența primăriei din localitate din 2006, dar niciodată nu a fost internat într-un spital de specialitate.

Trupurile celor cinci victime au duse la morgă pentru necropsie, iar oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz. Nimeni nu își explică cum a reușit bărbatul să-i ucidă pe toți fără ca aceștia să se poată apăra. 

Mai multe articole despre:
crima bascov primar bascov