Mărturie şocantă din Colectiv: "Îl călcau oamenii în picioare. Fusese copt la 1000 de grade Celsius"

În articolul în intitulat "In memoriam Alex Chelba #colectiv", Andreea Pătraşcu a mărturisit că a dorit să publice arespectivul material pentru a prezenta povestea lui Alex Chelba "într-un spaţiu care i-a fost atât de familiar". Fotograful a fost un colaborator al blogului andreeapatrascu.ro.

"In ultimele 13 zile am tot asteptat sa ma trezesc din cosmar. Sa aud acel ”buna dimineata” care sa reseteze lumea la parametri dinaintea masacrului de la #Colectiv. Am ales sa nu postez nimic pe blog in tot acest rastimp… de frica ca lucrurile odata scrise raman definitive, de groaza ca as putea invoca o realitate pe care nimeni nu si-o doreste. Totodata, am ales tacerea pentru ca asa am inteles eu sa traiesc acest doliu national… pe muteste", a scris actriţa.

"(...) Mi-am petrecut zilele pe holurile spitalelor, in asteptarea vestilor bune care sa aiba sens. Intelegand, mai bine ca niciodata, ca fiecare secunda conteaza. Insa la Terapie Intensiva lucrurile sunt cu mult mai sumbre decat le-ar putea infatisa vreodata stirile, iar moartea li se arata acum zeflemitoare unor tineri alesi intamplator, unor tineri ca oricare altii. Asta in timp ce acel intemeiat ”ar fi putut fi oricare dintre noi” se inghesuie deja pe buzele celor rationali, capatand proportii colosale prin propriu-mi filtru. Pentru ca Alex chiar a fost unul dintre noi. Pentru ca Alex Chelba a fost artistul care a semnat cel putin jumatate din continutul foto si video al andreeapatrascu.ro. Iar andreeapatrascu.ro nu va mai fi niciodata la fel fara el. Da, toti #SuntemColectiv si niciunul dintre noi nu va uita vreodata blestemata zi de 30 Octombrie 2015. Insa doar cei care au fost acolo duc cu adevarat – fara niciun preaviz – crucea acestei pietre de hotar", a adăugat ea.

În continuare, Andreea Pătraşcu povesteşte cum a evoluat starea de sănătate a fotografului, de la internarea lui şi până în momentul în care şi-a dat ultima suflare.

"Sambata trecuta am sarit din pat ca arsa (ironica figura de stil, nu-i asa?) atunci cand am aflat ca prietenul meu fusese si el la locul tragediei. Scrisese singur pe Facebook ca este internat la Sfantul Pantelimon, dar ca este OK. Cu arsuri de gradul 2 si 3 de la umar si pana la unghiile-i coapte, cu carnea-i curgand de pe oase, cu bandaje groase zemuind de atata limfa si sange… prietenul meu nu s-a dezis. Ambitios pana in maduva oaselor – asa cum l-am cunoscut cu totii – si-a pacalit prin perseverenta touch screen-ul propriului telefon… din dorinta de a-si linisti toti cunoscutii. L-am sunat si m-a chemat la spital sa-l vad. Pesemne puneam prea multe intrebari pentru a-mi putea raspunde prin telefon. In cateva minute am fost la spital, tremurand de frica intalnirii.

L-am gasit mai bandajat decat imi imaginasem si pret de cateva secunde – de panica – mi s-a taiat respiratia. Dar chiar si asa bandajat, Alex era perfect lucid si coerent, respira singur. Asa ca am incercat din rasputeri sa nu-mi arat nicio secunda ingrijorarea. Cu atat mai mult cu cat el insusi ramasese la fel de pozitiv cum il stiam. Si deloc vaicaret. Ba chiar reusea sa se consoleze cu gandul ca el suporta mai usor decat altii arsurile prin prisma faptului ca are deja cateva tatuaje si – deci – e obisnuit cu senzatia de arsura usoara.

Era sedat pana in maduva oaselor, insa adrenalina nu-l lasa sa adoarma. Asa a ajuns sa-mi povesteasca cum a fost pentru el in iadul de la Colectiv… secunda cu secunda. Mi-a confirmat ca in doar jumatate de minut intreg tavanul ardea cu valvatai. Zicea ca a pornit degraba inspre iesire, insa odata ajuns la 1 metru jumatate de usa, sleit de puteri fiind (din pricina intoxicatiei, asa cum aveam sa aflu ulterior), s-a aruncat la pamant pentru a nu se lasa cuprins de flacari. Si mai zicea ca a avut noroc ca un dulap de lemn a cazut peste el, tinandu-i drept scut in fata flacarilor. Atunci a inceput sa respire prin tricou… un aer mult prea inecacios. Simtea deja cum il calcau oamenii in picioare, iar asta l-a motivat sa se tarasca pana in cadrul usii. S-a tarat cu tot cu nepretuitul lui aparat foto fara de care nu concepea sa traiasca... cu ultimele lui puteri. Acolo, la usa, doua sau poate mai multe maini curajoase l-au tras afara. Insista pe faptul ca nu si-a pierdut nicio secunda cunostinta si se imbarbata la ideea ca el este bine atata timp cat a ajuns pe picioarele lui la ambulanta.

Mai apoi, a intrat – tot pe picioare – in spital… acolo unde le spunea tuturor sa-i preia mai intai pe cei mai grav raniti decat el. Avea arsuri de gradul 2 si 3 pe 30% din suprafata corpului. Fusese copt la aproximativ 1000 de grade Celsius, insa hainele ii ramasesera aproape intacte… fiindca nu arsese la foc direct. Era carne vie pe maini, pe urechi, pe ceafa si pe cap, dar si pe jumatatea superioara a spatelui. Insa chiar si asa… era un supravietuitor si zambea increzator la gandul zilei de maine. Repeta obsesiv ca el este bine, ca a fost printre cei norocosi. Alex era un tanar care nu irosea nicio secunda, pentru ca el avea un scop precis in viata. Fotografia era menirea lui, pe care si-o facea al naibii de bine. Un tanar cu multe planuri de viitor si inca multe obiective de bifat… un tanar de 33 ani care invata continuu. Si n-am sa intru acum in detalii medicale, insa iti spun ca in zilele care au urmat – sub privirile noastre disperate si neputincioase – starea lui a evoluat imprevizibil. In asa fel incat nici chiar emotiile resimtite pe holurile spitalului – atat de diferite de la o ora la alta – nu ar putea fi descrise in cuvinte. D-apoi durerile si complicatiile suferite de el. Din pacate in cateva zile au inceput problemele grave la plamani.

Punand cap la cap detalii si ascultand si alte povesti de la locul faptei, am realizat cu groaza ca Alex al nostru a iesit afara mult mai tarziu decat isi aducea el aminte. Pesemne isi pierduse cunostinta inauntru, cazut fiind la podea. Motiv pentru care poate 15 sau 20 minute petrecute inauntru si le amintea ca fiind doar cateva secunde. Insa plamanii lui intoxicati prevesteau nenorocirea, la fel si arsurile interioare. Rudimentar spus, fazelor arsurilor exterioare ale lui Alex li s-au suprapus fazele inflamatiei de cai aeriene si fazele sindromului ARDS. Iar dupa 7 zile, lupta s-a dovedit mult prea crancena pentru organismul lui slabit, care n-a mai putut duce tot chinul… Alex a luptat pana in ultima secunda, insa s-a stins din viata la 7 zile de la incendiu, lasand in urma numai durere, frustrari si intrebari. Acum… visurile lui s-au risipit in van, fara nicio logica.

Astazi au ramas prea putine lucruri pe care sa le putem face pentru Alex, cel mai muncitor si mai loial om pe care l-am cunoscut. Cel mai plin de viata si cel mai optimist. Cel care se sacrifica astazi pentru a-i fi mai bine maine. Un maine care n-a mai venit. Cel care nu-si mai luase concediu de 6 ani. Cel pe care prea multi si-l vor aduce aminte ca fiind numarul 39 dintr-o numaratoare nenorocita care pare sa nu se mai opresca. Am putea cel mult sa-l plangem ori sa-i cinstim amintirea.

Cu atat mai mult cu cat mostenirea lasata pe lumea acesta se traduce prin mii de imagini superbe surprinse pe pelicula, imagini care vorbesc de la sine despre Alex Chelba omul si Alex Chelba artistul. Ultima oara cand l-am vazut constient era deja intubat si ventilat mecanic (duminica trecuta), asa ca am vorbit doar eu, in timp ce el raspundea prin semne. I-am spus atunci – fara sa banuiesc ca va fi ultima oara cand vorbim – ca suntem deja cateva zeci de prieteni si rude alaturi de el.

L-am rugat sa nu se sperie daca se trezeste si este singur si i-am garantat ca noi suntem in permanenta pe hol, dar ca nu putem sa intram in salon atat de des pe cat ne-am dori… tocmai pentru ca este internat la Terapie Intensiva, iar politicile de vizitare sunt restrictive. Mi-a raspuns cu un Like, strangand cu greu pumnul sangerand si ridicand degetul mare… in semn ca a inteles. Cu toate acestea… noi, cei ramasi, suntem aceia care nu mai putem sa intelegem mare lucru din ce ni se intampla acum."

Fotograful Alex Chelba, care a fost un colaborator al blogului andreeapatrascu.ro, s-a aflat în clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie, el suferind arsuri de gradul 2 şi 3 pe 30 la sută din suprafaţa corpului în incendiul declanşat în acea seară. El a fost scos din club şi transportat la spital, de unde şi-a sunat prietenii spunându-le că este bine, însă în scurt timp starea sa s-a înrăutăţit, iar pe data de 7 noiembrie fotograful în vârstă de 33 de ani a decedat.