MENIU

Martor-cheie, mărturie din iadul de la Crevedia: Am fost la câteva secunde de moarte. Mirosea groaznic, era de nerespirat. A fost explozia, iar casele au luat foc imediat

Explozie GPL Crevedia: DNA a deschis două dosare penale pentru abuz în serviciu / Foto: Inquam Photos

Mărturii cutremurătoare, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel, ale unei femei care a trecut prin fața depozitului de GPL din Crevedia cu câteva clipe înainte de a sărit în aer. Mihaela, rudă cu soții care locuiau peste drum și care și-au piedut viața, a relatat că aerul era irespirabil și parcă trecerea printr-o emanație de gaz.

Într-o intervenție telefonică în emisiunea Ancăi Alexandrescu, martora care nu și-a dezvăluit numele și a fost identificată drept "Mihaela" a relatat clipele de dinaintea tragediei.

"Eram în mașină cu fiul meu, am trecut prin fața stației respective. Mirosea extrem de tare, chiar i-am spus băiatului, am crezut că poate mi se pare, dar mi-a confirmat și el. Când am ajuns foarte aproape, aerul era deja de nerespirat și am privit în direcția stației. Am observat că erau 2 cisterne, lângă una era un bărbat cu un furtun în mână si mi-am dat seama că mirosul vine de acolo.

Am sesizat că este foarte mult gaz in atmosferă, parcă se simțea și în mașină. La câteva sute de metri, am virat la stânga, pe prima stradă laterală și la câteva secunde s-a auzit PRIMA EXPLOZIE. Am sunat la 112, inițial apelul nu a fost preluat, am insistat, deja în grădina unui vecin se vedeau flăcări foarte mari.În cele din urmă mi-au răspuns cei de la urgentă, le-am zis cât de grav este si mi-au zis că vor trimite salvări și pompieri.

Bunicul soțului meu locuia tot peste drum de stație, dar a avut noroc cu un vecin care l-a scos repede acolo,"

Flăcările era de înălțimea unui bloc de 3-4 etaje, iar efectul a fost devastator

 

Martora a descris amploarea deflagrației, estimând că jetul de flăcări era de înălțimea unui bloc de 3-4 etaje, iar efectul a fost devastator.

"La câteva secunde după explozie casele din apropiere erau deja în flăcări. Prima explozie nu am simțit-o ca pe un cutremur, așa cum mi-au spus rudele că s-a simțit cea de la ora 21 (explozia devastatoare care a rănit zeci de pompieri - N.R.) Noi am plecat imediat din localitate, pentru că fiul meu s-a speriat foarte rău, a realizat cât de aproape am fost de o nenorocire și era era extrem de agitat, îmi tot spunea că era să sărim în aer și am părăsit din localitate, spre Buftea."


"Mihaela" a mai relatat, in exclusivitate la Realitatea Plus, că în zona stației GPL mirosea ffrecvent a gaz, dar nu atât de intens

"De câte ori am trecut pe acolo (si frecventam șoseaua respectivă) mirosea a gaze, dar niciodată ca sâmbăta și nici nu era acea peliculă pe șosea, așa cum s-a întâmplat înainte de explozie