MENIU

Martin Scorsese a dat publicității primele imagini din ,,Silence"

A fost lansat primul trailer oficial al filmului ''Silence'', regizat Martin Scorsese Pelicula, ce tratează evanghelizarea Japoniei, se bazează pe romanul lui Endo Shosaku publicat în 1966, informează Agerpres, care citează Le Figaro.

Trailerul arată că este vorba de un film puternic, care îl prezintă pe eroul din Lista lui Schindler (Liam Neeson) în pielea unui preot portughez, într-o situație foarte dificilă, ținut captiv pe o insulă japoneză. Finalul trailerului prezintă un Andrew Garfield dezorientat, care declară: "Mă rog, dar sunt pierdut". Apoi adăugă, într-o atmosferă întunecată și grea: "Este ceea ce mă rog doar tăcere?", replică ce dă tot sensul său titlului filmului.

Nu mai puțin de opt luni de filmare în Taiwan au fost necesare pentru realizarea acestui lungmetraj, precum și 47 milioane de dolari și aproape 750 de persoane. Pentru a optimiza cheltuielile, Martin Scorsese însuși a refuzat să i se plătească un salariu, în timp ce cei trei actori principali s-au mulțumit cu un salariu minim. Deci, un adevărat proiect artistic, la care regizorul ține în mod special, comentează Le Figaro adăugând că, de aproape treizeci de ani, el a visat să adapteze pentru marele ecran romanul lui Endo Shosaku.

Mai multe articole despre:
null