MENIU

Marți, ultima zi pentru depunerea declarației unice la ANAF. Ce riști dacă depășești termenul

Marţi (31 iulie) este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică la ANAF.

Persoanele fizice pot depune declaraţia online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Declaraţia Unică se poate depune şi în format fizic, la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Declaraţia Unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art. 336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

Mai multe articole despre:
ANAF declarație unică