MENIU

MARŢI 13, zi cu ghinion pentru mii de taximetrişti. Poliţiştii le-au pus gând rău

<p>Taxiurile pirat din Gara de Nord</p>

Polițiștii au aplicat marți peste 3.000 de amenzi după verificări la nivel național care i-au vizat pe taximetriști, potrivit unui comunicat al IGPR.

Dintre sancțiunile aplicate, 384 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi sau de închiriere, 34 pentru lipsa valabilității inspecției tehnice periodice, șase pentru defecțiuni la sistemul de direcție, trei pentru defecțiuni la sistemul de frânare, iar cinci pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

De asemenea, polițiștii au aplicat 349 de amenzi pentru depășirea vitezei regulamentare, 32 pentru neacordarea priorității pietonilor și 11 pentru neacordarea priorității altor vehicule. Ca măsură complementară polițiștii au reținut 79 de permise de conducere și au retras 224 de certificate de înmatriculare.

A fost suspendat dreptul de utilizare a vehiculelor în cinci cazuri în care transportul se derula în mod ilegal, iar pentru deficiențe tehnice s-a dispus imobilizarea a șapte autovehicule.

Polițiștii au confiscat 12.000 de țigarete care nu aveau aplicate marcaje fiscale și au întocmit un dosar penal pentru contrabandă cu țigări celui care le transporta.

Polițiștii rutieri au acționat marți, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul IGPR, pentru verificarea legalității în domeniul activității de taximetrie.

La acțiune au participat peste 1.100 de polițiști și aproape 90 de reprezentanți ai Registrului Auto Român. Echipele de control au verificat 5.491 de autoturisme care efectuau transport în regim de taxi.

Mai multe articole despre:
sancţiuni taxi amenzi taximetrişti