MENIU

Marius Budăi: NU voi semna nicio reformă a pensiilor care să îi sărăcească pe români până în 2070. Mai bine îmi dau demisia! - Ce s-a decis la Bruxelles

Marius Budăi, ministrul Muncii

Marius Budăi a vorbit despre reforma pensiilor din România în marja unui procent mai mare decât 9,4% fixat în PNRR de fostul ministru Cristian Ghinea. Ministrul Muncii a anunțat că „mai bine demisionează” decât să semneze o reformă „care să îi sărăcească pe români până în 2070”. Acesta a spus că UE „nu ne poate încorseta în procentul de 9,4%”.  Declarațiile au fost făcute, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, la Legile puterii, cu Alexandra Păcuraru.

„Inechitățile din sistem nu se pot rezolva cu un procent de 9,4% din PIB. S-a vorbit despre flexibilizare în acest sens”, a declarat Marius Budăi, joi seara, la Legile puterii, cu Alexandra Păcuraru.

„În conferința de presă comună cu comisarul (Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale - n.red.) s-a vorbit despre flexibilizare și de lupta împotriva sărăciei”, a menționat ministrul Muncii.

„Eu, Marius Budăi, nu voi semna nicio reformă, dar nicio reformă care să îi sărăcească pe români până în 2070. Mai bine îmi dau demisia și mă duc acasă liniștit!
Atât timp cât am susținerea președintelui partidului Marcel Ciolacu și a întregului PSD și am sarcina să combat sărăcia în România, asta voi face!”.

Despre creșterea PIB-ului pentru pensii, adică pentru ca acel procent de 9,4% prevăzut în PNRR pentru reforma pensiilor, Marius Budăi a reamintit că „media Uniunii Europene cu plata pensiilor în PIB este de 12,5-13%. Dacă unii economiști își doresc ca cetățemii românii să fie săraci, este opinia lor. Dacă crede cineva că 9,4% impaca inechitatile din sistem, va spun ca e o mare eroare”.

„În PNRR este scris extrem de profesionist, între ghilimele, pensii speciale. Pensii speciale avem voie să comunice alți cetățeni, specialiști care nu scriu documente legale. Din punct de vedere juridic, această noțiune de pensii speciale nu există în România. Din cauza acestei chestiuni, Comisia Europeană a înțeles că tot ce înseamnă pensii pe necontributivitate, inclusiv cele din Apărare și Ordine publică, care sunt pensii militare de stat, etc, care sunt pensii de stat, au fost introduse în acest procent de 9,4 (9,4% din PIB - n.red.)”, a explicat Marius Budăi, în exclusivitate, la Legile puterii cu Alexandra Păcuraru.

„Eu vă garantez, scriu și pe hărtie, că inechitățile din sistem nu se pot rezolva în acest procent de 9,4%. Toate chestiunile astea sunt probate de români”, a mai spus Marius Budăi. 

„Pe măsură ce vor veni livrabilele de la Banca Mondială facem un parteneriat tripartit - Banca Mondială, Comisia Europeană și Guvernul - Ministerul Muncii. Eu, public, am făcut apel către partenerii sociali, noi, PSD; când eram în Opoziție. Partenerii sociali, patronatele si sindicatele, au fost exclusi din discutiile pe PNRR. Am fost cu toții excluși.

Eu am invitat partenerii sociali să facă parte di naceastă reformă și implementare a PNRR ce ține de Ministerul Muncii. Dacă au fost exclluși, eu nu vreau să fac aceeași greșeală. a explicat Marius Budăi, în exclusivitate, la Legiel puterii cu Alexandra Păcuraru.

Eu le solicit, vreau să ne fie, și au fost de acord, parteneri în această reformă, să ne asigurăm împreună că cetățenii români nu sunt condamnați la sărăcie până în 2070. Această reformă ține de Ministerul Muncii”, a anunțat Marius Budăi.

„Nu știu dacă cel care a scris PNRR (Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene - n.red.) a văzut acel reportaj cu două bunici care plângeau că nu pot cumpăra nimic pentru sărbătorile pascale...”, a mai spus Marius Budăi, joi seară, la Legile puterii.

Întrebat dacă renegocierea, flexibilizarea acestui procent pentru reforma pensiilor se va întâmpla în acest an, ministrul Muncii a precizat că „eu nu am spus că mâine, gata, renegociem. Și nu am spus renegociere, nu am spus nicio secundă că renegociez. În cadrul reformei din PNRR trebuie să avem această flexibilitate”.

„Noi, România, avem în UE undeva la 4-5 milioane de lucrători, nu sunt toți înregistrați, lucreaza si ei cum pot. Ei contribuie la PIB-ul altor țări, cetățeni pregatiți de România, fie că-i sudor, inginer, medic. 

Nu cer nimic pecuniar în plus, dar nu poți să mă încorsetezi pe mine într-un procent. Și a înțeles Comisia Europeană ce am spus.

Și am adresat două întrebări unor lucrători tehnici (din CE - n.red.): dacă se descurcă cu pensia care e in România - 200 de euro. Dacă cei care au scris PNRR se pot descurca cu 200 de euro pe lună, înseamnă că e bine...”, a mai explicat Marius Budăi.

Despre reducerea aparatului bugetar, pentru scăderea cheltuielilor cu personalul supradimensionat de la stat, Marius Budăi a anunțat că la ministerul pe care-l conduce chiar mai este nevoie de oameni.

„Este o analiză pe care trebuie să o facă fiecare minister in parte. Eu am facut-o si in 2019, când am avut onoarea să fiu ministru. La Ministerul Muncii mai avem nevoie de lucrători”, a adăugat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a adresat și o rugăminte pentru obținerea flexibilizării procentului de 9,4% prevăzut în PNRR pentru reforma pensiilor: „Fiți alături de Marius Budăi, fiți alături de români în acest demers”, la Realitatea PLUS, în emisiunea Legile puterii, cu Alexandra Păcuraru.