MENIU

Se va ține guvernul de cuvânt în promisiunile făcute profesorilor? Marius Budăi, declarații exclusive la Realitatea Plus

Într-o intervenție la Realitatea Plus, ministrul Muncii, Marius Budăi, a dorit să aducă clarificări cu privire la Ordonanța de Urgență recent adoptată de Guvern. 

După Ordonanța de Urgență adoptată ieri, care vizează majorarea salariilor, sindicaliștii  spun că sunt păcăliți de faptul că majorările de 40% și cele care ar urma in anii ulteriori apar doar in nota de fundamentare.

Ce garantie exista ca aceste procente vor fi puse in aplicare

„Guvernul a dus la indeplinire tot ceea ce si-a asumat in cadrul discutiilor cu liderii sindicali. Aș incepe cu ordonanta de saptamana trecuta, unde am spus foarte clar personalul nedidactic din cadrul sistemului de invatamant va ajunge la grila maxima din lege. De altfel s-au luat angajamente pentru majorarea cu 1000 de lei pe brut la personalul  didactic si didactic auxiliar.

In nota de fundamentare s-au prevazut principii, iar in Ordonanta de Urgenta s-au prevazut maririle. Nota de fundamentare este un document  al guvernului semnat de doi mnistri co-initiatori, ministrul Muncii și cel al Educației, de un viceprim ministru si de alti doi ministri, in speta ministrul Finantelor și cel al Justitiei. Toate acestea sunt documente, acte oficiale ale Guvernului Româniie si sunt postate pe site-ul Guvernului României si fac parte din Ordonanta de Urgenta,” a spus ministrul Muncii.

Ce se va intampla in 2024 și ulterior, dat fiind faptul ca promisiunea a fost ca salariile vor fi dublate

„Aceasta suma bruta se adauga la salariul tarifar iar la noul salariu tarifar se calculează și celelelate sporuri. Suma neta din 1000 de lei este 585 de lei, la care se adauga si celelalte sporuri. Este asumarea guvernului, este ceea ce ne-am asumat in discutiile cu sindicatele, si mai ales este principiul in ordonanta in care s-a spus ca noua grila de salarizare , si anume ca salariul debutantul sa fie salariul mediu brut pe tara.

Textul Ordonantei de Urgenta a fost postat in transparenta decizionala pe site-ul Ministerului Muncii si transmisa in format electronic către toti liderii de sindicat isi s-au primit propuneri si sesizari la aceasta ordonanta,” a spus Marius Budăi.

Sindicalistii spun că nu au o garantie ca aceste majorari vor avea loc, iar greva continua. Ce va face guvernul daca greva nu se va opri

„Oferta guvernului s-a concretizat intr-un act normativ. Ceea ce guvernul si-a asumat in discutiile cu liderii de sindicat este in cadrul actului normativ. Repet pentru a intelege toate cadrele didactice, si o voi face de cate ori este nevoie. Ordonanta de Urgenta prevede modificarile si prevede acordarea drepturilor incepand cu data de ieri, de la publicarea in Monitorul Oficial, adica de la asumare  de la 1 iunie Ordonanta de Urgenta a Guvernului Nr. 53, iar nota de fundamentare asumata si postatea pe site-ul guvernului prevede fundamentul de la care se pleaca pe discutii,” a spus ministrul Muncii.

În conditiile in care profesorii cer majorari de 4 ori mai mari si nu vor sa accepăte ordonanta adoptată, care va fi calea de iesire, pentru ca inca e greva

„Eu cred ca este momentul ca pana marti, in liniste, sa lasam cadrele didactice sa se pronunte asa cum a fost si angajamentul. Noi guvernul ne-am respectat angajamentul,” a mai spus Marius Budăi.