Mărirea şi decăderea Volkswagen. Cifre relevante despre compania auto
Compania Volkswagen este atacată din toate părţile în urma scandalului emisiilor poluante. Acţiunile producătorului auto au scăzut cu 4%, după ce s-a stabilit că firma a vândut 2,8 milioane de maşini cu probleme şi în Germania. Între timp, întreaga lume aşteaptă ca reprezentanţii companiei germane să arate cine sunt vinovaţii şi ce măsuri se vor lua.
Volkswagen a comercializat şi în Germania 2,8 milioane de maşini, pe care era instalat softul care măsluia testele de emisii poluante. Este vorba despre vehicule echipate cu motoare Diesel de 1,6 şi 2 litri.
Potrivit Reuters, ministrul german al Tranporturilor a anunţat că Volkswagen ar fi păcălit testele de emisii şi la vehiculele comerciale uşoare, dar şi că softul ar fi fost instalat şi pe maşinile cu motoare diesel de 1,2 litri.
Între timp, Grupul Volkswagen din Statele Unite le-a cerut scuze tuturor, într-o postare pe Twitter. Preşedintele filialei americane a promis că va rezolva toate problemele şi şi-a exprimat speranţa că va reuşi să recâştige încrederea americanilor. Însă scandalul se amplifică de la o zi la alta. Poliţia norvegiană a pornit o investigaţie, pentru a stabili dacă Volkswagen a încălcat şi acolo legea. O anchetă similară a început şi în Africa de Sud.
În jurul prânzului, mai mulţi activişti Greenpeace au protestat în faţa sediului central al Companiei. Potrivit The Guardian, aceştia au afişat pancarte cu mesajul "Încetaţi cu minciunile!".
Tot în jurul prânzului, presa germană a scris că Martin Winterkorn, care a demisionat miercuri de la conducerea companiei germane, ar vrea să rămână şeful Porsche Automobil Holding, cel mai mare acţionar al Grupului Volkswagen. Deşi membrii board-ului s-au opus, Consiliul de Supraveghere l-a confirmat pe Winterkorn la conducerea Porsche Holding.
Compania Volkswagen are în total aproape 600 de mii de angajaţi şi o cotă de piaţă de 13% la nivel mondial. Producătorul german a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 202 miliarde de euro, care aproape s-a dublat în ultimii cinci ani.
În 2014, Volkswagen a produs peste 10 milioane de autoturisme şi a înregistrat un profit de peste 11 miliarde de euro. Principalii acţionari ai companiei sunt Porsche Automobil Holding, Landul german Saxonia Inferioară şi Qatar Holding.