Marinari români, răniți după ce au căzut de pe o navă. Schela pe care lucrau s-a rupt
Doi marinari români care au căzut de pe o navă pe o barjă, după ce schela pe care lucrau s-a rupt, au fost salvaţi, luni seară, de un echipaj al ARSVOM, fiind predaţi celor de la SMURD.
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a anunţat că a fost solicitată, luni seară, pentru salvarea a doi marinari români care au căzut de pe nava Transocean pe barja Emma, în urma ruperii unei schele, pe care aceştia lucrau.
Astfel, nava SAR Phoenix, aparţinând ARSVOM, s-a deplasat în direcţia indicată de MRCC, respectiv în dana 44. Echipajul, asistat de un cadru medical SMURD, au preluat pe tărgi cei doi răniţi şi i-a transportat către dana 45, unde au fost predaţi la cheu către echipajul SMURD.
”Cei doi marinari români au fost transportaţi în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă, aceştia fiind predaţi către echipa medicală, în stare stabilă şi conştienţi”, a precizat sursa citată.