Realitatea.net
MENIU

Marile puteri ale Europei cer încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza: " O nouă vărsare de sânge nu este în interesul nimănui"

Franța, Germania și Regatul Unit au cerut, vineri, revenirea imediată la o încetare a focului în Fâșia Gaza, declarându-se "revoltate" de bilanțul morților în rândul civililor de când Israelul a încălcat armistițiul, notează AFP, conform Agerpres.


Într-un comunicat comun, miniștrii de externe Jean-Noël Barrot, Annalena Baerbock și David Lammy au denunțat 'un recul dramatic pentru oamenii din Gaza, ostatici, familiile lor și întreaga regiune'.

'Suntem revoltați de numărul victimelor civile și solicităm urgent revenirea imediată la o încetare a focului', au afirmat ei în declarația publicată în engleză de Londra și Berlin.

'Îndemnăm toate părțile să reia negocierile pentru ca încetarea focului să fie implementată în întregime și să devină permanentă', au adăugat ei.

Potrivit Apărării civile din Gaza, atacurile israeliene asupra teritoriului au făcut 520 de morți de când Israelul a rupt armistițiul marți.

'Este clar că Hamas nu mai trebuie să conducă Gaza, nici să reprezinte o amenințare pentru Israel. Totuși, acest conflict nu poate fi rezolvat prin mijloace militare', au subliniat miniștrii francez, german și britanic.

'O nouă vărsare de sânge nu este în interesul nimănui', au adăugat ei.

Miniștrii au cerut 'tuturor celor care au influență asupra Hamas să folosească această influență pentru a se asigura că nu mai vor exista atacuri împotriva Israelului' și au chemat Israelul 'să respecte pe deplin dreptul internațional și să permită imediat livrarea de ajutoare'.

Operațiunile aeriene și terestre din Fâșia Gaza au spulberat calmul relativ care domnea de la intrarea în vigoare a încetării focului pe 19 ianuarie în teritoriul devastat de războiul declanșat în urmă cu mai bine de 17 luni de mișcarea islamistă palestiniană

Mai multe articole despre:
Fasia Gaza razboi Orientul mijlociu Palestina