MENIU

Marian Vanghelie: „Nu fug din țară, rămân să mă bat cu ei! Maior, Coldea, Kovesi, Ponta, Oprea, erau toți pe mine. Eram sufocat” 

Marian Vanghelie, dezvăluiri despre ce au făcut Florian Coldea și fosta șefă a DNA, Codruța Kovesi

Marian Vanghelie iese la rampă cu mai multe acuzații împotriva șefilor de servicii secrete și a procurorilor anticorupție, a DNA, numindu-i pe George Maior, Florian Coldea și Laura-Codruța Kovesi, fost procuror-șef anticorupție.

„Eu nu fac parte din rețetarii pe care dânșii i-au amenințat, i-au condamnat și i-au pus să fugă din țară. Și se face statul român, subliniez, că nu poate să-i aducă din țară (…) Nu fug din țară, rămân să mă bat de ei. Și de mâine, nu mă ocup decât de problemele acestea (…) Știți câte putere am? Toată-i de la Dumnezeu. Eu fac parte dintre cei care cred că Dumnezeu există, că trebuie să ne ducem la biserică. (...) Am altă mentalitate, am fost educat altfel, cu cei 7 ani de acasă. (...) Acum sunt alți politicieni, care ne spun nouă toate șmecheriile astea, ăștia care, cred ei, că vor fi stăpâni la noi în țară”, a anunțat Marian Vanghelie, joi seară, după condamnarea pentru luare de mită la 11 ani și 8 luni de închisoare. 

Marian Vanghelie spune că a fost hărțuit șase ani de procurori și spune că și când a candidat în 2016 la Sectorul 5 a fost chemat la DNA, în legătură cu listelor electorale pentru depunerea candidaturii, existând suspiciunea că semnăturile ar fi fost false.  

„Când am candidat din nou, m-au chemat la DNA (...) ați luat șpaga, pentru firma de salubrizare. (...) La TV în campanie, o schemă cum se duceau banii. DNA îmi spune NUP. Și spun după șase ani că nu a existat... (...) În 20 de zile nu am știut, în a 17-a zi DNA anuleaza acel NUP si ma duc si ma judec in instanta si castig. (...) Am fost 6 ani fugărit”, a mai spus Vanghelie.

„Eu sunt cel mai curat om. Eu spun că toată mizeria a fost creată pentru că i-am deranjat. (...) M-au chemat la DNA. Mi-au spus că am luat un milion jumătate de euro. Eu am venit cu sacoşa, eram în campanie, am crezut că mă ia. Şi am câştigat în instanţă. Azi am pierdut, da”, a recunoscut fostul primar. 

Marian Vanghelie a mai relatat și episodul din 2015, precizând că „procurorul îl chema pe unul dintre jandarmi, mă înghesuiseră, să nu vorbesc cu presa. Și atunci mi am dat seama de șmecherie și am început să strig <<Țara denunțurilor! Totul este o înscenare!>>. Ca pe vremea din 1250, ca lumea să arunce cu pietre. (...) Cum ne-au plimbat... Ăsta este mecanismul pe care l-au inventat Coldea, Maior și Kovesi și mulți alții care erau”.

„Maior, Coldea, Kovesi, Ponta, Oprea și încă alții pe lângă ei, erau toți pe mine, eram sufocat”, a spus Vanghelie, adăugând că „până să mă aresteze îmi făcusera încă trei percheziții la Primărie, mă sunau la 7 dimineața. Au căutat la un moment dat ca aș fi luat șpagă de la ajutoarele de urgență. Ce mizerie... (...) N-au găsit nimic”, a adăugat Vanghelie.