Marian Vanghelie, audiat la DNA. Procurorii au decis extinderea urmăririi penale
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, este audiat sâmbătă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au extins cercetările în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani.
"S-a făcut o extindere a urmăririi penale, în sensul că i s-a explicat domnului primar mai în concret în ce constau învinuirile și practic am ajuns la situația în care este acuzat pentru opt infracțiuni de abuz în serviciu, opt infracțiuni de luare de mită și șapte infracțiuni de spălare de bani. Procurorii au simțit nevoia să expliciteze printr-o ordonanță de extindere în ce constau învinuirile aduse", a declarat sâmbătă avocatul lui Vanghelie, Cezar Bivolaru, la sediul DNA.
El a precizat că Marian Vanghelie nu a dorit să dea declarații în fața procurorilor, însă va da întotdeauna declarații în fața judecătorilor.
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani.
"În perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de către omul de afaceri, pe de altă parte", susține DNA.
"Comisionul" respectiv a fost plătit de omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) și al unei alte persoane apropiate lor, mai spun procurorii.
"Acest comision a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de omul de afaceri) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani. Din datele existente în cauză a reieșit că beneficiare ale unor astfel de contracte (și a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele și societățile București SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae) și Economat Sector 5 SRL (la care director general este inculpata Ciocan)", potrivit DNA.