Maria Grapini: Dacă nu susținem familia tradiţională, "nu pot apărea copiii"
Europarlamentarul Maria Grapini a declarat, sâmbătă, că România "nu stă bine" din punct de vedere demografic, iar dacă familia tradiţională nu va fi susţinută, "nu pot apărea copiii".
Prezentă la Cluj, Grapini a susţinut că familia tradiţională înseamnă căsătoria dintre o femeie şi un bărbat.
"Noi, PPU, avem în doctrină familia tradiţională, conservarea valorilor, tradiţiilor. Eu voi vota 'da' la referendum. Îmi pare rău că nu este foarte explicită întrebarea, era bine să fie o formulare mult mai precisă. Vreau să explic şi de ce are legătură susţinerea familiei tradiţionale cu securitatea statului: din punct de vedere demografic, România nu stă bine şi dacă noi nu vom susţine familia tradiţională, căsătoria dintre o femeie şi un bărbat, nu pot apărea copiii", a spus Grapini.
Europarlamentarul a precizat că poziţia sa nu trebuie interpretată drept o discriminare faţă de alte persoane.
"Nu mă opun parteneriatelor, dar vreau această definiţie ca să facem distincţie dintre parteneriate. (...) Nu discriminez pe nimeni, pot să fie doi parteneri, două partenere, parteneri care nu se căsătoresc - să le numim parteneriate - însă familia tradiţională să fie rezultatul căsătoriei dintre o femeie şi un bărbat", a explicat Grapini.
Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 şi 21,00. Întrebarea care le va fi adresată cetăţenilor şi la care aceştia trebuie să răspundă cu 'da' sau 'nu' va fi: "Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".