Contestația Dianei Șoșoacă a fost respinsă. Nu mai poate reprezenta Parlamentul 3 luni
Plenul Senatului a respins, luni, în şedinţă secretă, contestaţia depusă de senatoarea Diana Şoşoacă în urma sancţionării sale, fiind menţinut avertismentul scris.
Contestaţia s-a soluţionat cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, scrie agerpres.ro.
În urma sancţiunii cu avertisment scris care i-a fost aplicată Dianei Şoşoacă pe 26 aprilie, aceasta nu mai poate reprezenta Camera superioară a Parlamentului în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni.
Senatoarea Diana Şoşoacă a fost sancţionată pe 26 aprilie 2021 luni cu avertisment scris de către Biroul permanent al Senatului, hotărâre care va fi citită în plen. Sesizarea împotriva Dianei Șoșoacă a fost depusă de PNL, la inițiativa Alinei Gorghiu. A fost prima oară când este administrată o asemenea sancțiune.
„Acest avertisment scris atrage după sine imposibilitatea doamnei senatoare de a reprezenta Senatul României în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni. Din păcate, este o situaţie nouă cu care ne confruntăm. Este prima şi sper ultima situaţie de acest gen în acest mandat, în această legislatură şi de la început am făcut apel la calm, la raţiune, pentru că suntem aici să dezbatem idei pentru cetăţeni. Nu suntem aici să ne insultăm, nu suntem aici să dăm acest ton agresiv al discursului public”, a precizat Anca Dragu, președintele Senatului, pe 26 aprilie 2021.
Dianei Şoşoacă i s-au reproșat „nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt”.
Potrivit raportului Comisiei juridice, sancționarea a fost propusă pentru nepurtarea măștii în sala de plen, pentru discurs homofob și extremist, dar și pentru încălcarea legilor și a ”normelor de bun-simț”.