MENIU

Casa Regală. Custodele Coroanei Române, Margareta, mişcare de ultimă oră

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu au fost primiţi luni la Palatul Zarzuela din Madrid de regele Felipe al VI-lea şi de regina Letizia ai Spaniei, informează Casa Regală a României.

Potrivit sursei citate, suveranii spanioli au oferit un prânz cuplului regal român, cu ocazia vizitei Custodelui Coroanei şi a principelui consort în Regatul Spaniei.

La prânz au luat parte regele Juan Carlos I şi regina Sofia, conform Agerpres.

Totodată, în cadrul vizitei în Regatul Spaniei, principele Radu a ţinut o conferinţă la Târgul de Carte Madrid 2018, găzduit în Parcul Retiro din centrul capitalei spaniole. România este ţara invitată a târgului din acest an.

Aceeaşi sursă afirmă că, în compania publicistului şi istoricului Filip Iorga, principele Radu a vorbit la pavilionul României despre rolul familiei regale în societatea românească de astăzi.

La finalul conferinţei, care s-a bucurat de prezenţa unui numeros public, principele Radu a vizitat standul de carte românească şi a acordat autografe.

Mai multe articole despre:
regele Spaniei Casa regală margareta