MENIU

Marele regret al lui Alain Delon, înainte de a părăsi această lume: „Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează”

Marele regret al lui Alain Delon, înainte de a părăsi această lume

Alain Delon,  o adevărată legendă a cinematografiei, și-a trăit viața în lumina reflectoarelor, dar și în umbra unor regrete profunde. 

Înainte de a părăsi această lume, actorul a împărtășit gânduri care surprind esența unei societăți în continuă schimbare, unde valorile fundamentale par a fi diluate. Cuvintele sale, pline de melancolie, reflectă o stare de spirit dezolantă, o dezamăgire față de o lume în care „nu mai există respect” și „nu mai există cuvântul dat”. În ochii săi, banii au ajuns să dicteze relațiile interumane, transformând legăturile autentice într-un simplu mecanism comercial.

Acum 7 ani, într-un interviu publicat în Paris Match, Alain Delon a spus: „Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut totul, am văzut totul. Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete.”

Alain Delon a murit, duminică, la 88 de ani. Decesul a fost anunţat de cei trei copii ai săi.

„Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (...) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.

Misoginia extremă ar putea deveni formă de TERORISM în Marea Britanie. Autoritățile sunt decise să modifice legea și îl dau pe Andrew Tate drept exemplu

Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, sufereă și de limfom (cancer al sistemului limfatic) și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.

Apoi, această măsură a fost transformată în aprilie în „tutelă consolidată”, ceea ce însemna că el nu mai putea decide singur asupra gestionării bunurilor și finanțelor sale.

De mai multe luni, familia lui Alain Delon se află în conflict în ceea ce priveşte starea de sănătate şi ultimele dorinţe ale acestuia. Anthony, fiul cel mare al actorului, a acuzat-o pe sora sa, Anouchka, că i-a ascuns starea de sănătate precară a tatălui lor.

De asemenea, ea a fost acuzată de Anthony şi Alain Fabien – al doilea frate al acesteia – că a vrut să-l ducă pe Alain Delon înapoi în Elveţia, deşi acesta spusese că vrea să moară în Douchy, Franţa.

Născut la 8 noiembrie 1935, Delon a revoluţionat cinematografia cu frumuseţea sa de înger diabolic în filmele lui Clément, Melville şi Visconti.

Și-a dorit Alain Delon  să moară?

Se spune că actorul voia să-și pună capăt vieții prin eutanasie. Potrivit publicației de presă franceze Le Point, fiul lui Alain Delon, Anthony, a declarat într-un interviu acordat rețelei franceze de radiodifuziune RTL că tatăl său i-a cerut să-l ajute la eutanasie.

Cel mai probabil, decizia lui Delon a venit din experiența morții fostei sale soții, Nathalie Delon care i-a fost colegă și soție din 1964 până în 1969 și care a murit de cancer pancreatic în ianuarie 2021. Ea dorea să fie eutanasiată, dar dorințele ei nu i-au putut fi îndeplinite din cauza legilor din Franța. „Mama mea, care era un spirit liber, a vrut să moară în același mod în care și-a trăit viața', a spus Anthony.
 
Lista orașelor din România care ar putea să dispară. Oamenii pleacă pe capete iar depopularea a atins cote alarmante