Marele câştigător la Loto 6 din 49 şi-a ridicat premiul. Emoţionant - ce vrea să facă cu banii
Un vasluian în vârstă de 40 de ani este câștigătorul marelui premiu de la Loto 6/49, în valoare de 16,69 milioane lei. El s-a prezentat miercuri la sediul Loteriei Naționale pentru a-și revendica premiul.
Bărbatul din Vaslui a mărturisit că joacă de la vârsta de 18 ani, aproape săptămânal, variante simple la jocul organizat de Loteria Națională și că numerele mereu le-a ales la întâmplare. Biletul norocos l-a completat la agenția 37200 din localitate și a ales trei variante simple, de câte șase numere.
Fericitul câștigător este căsătorit și nu are copii, însă și-a manifestat dorința de a adopta unul sau mai mulți.
„Mulţumesc lui Dumnezeu şi Loteriei Române pentru norocul care a dat peste mine. Acum am posibilitatea de a face multe fapte bune”, a declarat miercuri norocosul câștigător. El a mai spus că ar dori să-și deschidă o afacere în județul Vaslui și că va ajuta și secția de oncologie a spitalului din oraș.
Vasluianul va rămâne cu 12.570.236,48 de lei după aplicarea impozitului de către statul român.